-

Ultimul focar de pestă porcină africană de pe raza judeţului a fost declarat închis

Ultimul focar de pestă porcină africană de pe raza judeţului Timiş, cel din comuna Bucovăţ, deschis în urmă cu două luni, a fost declarat oficial închis, miercuri, în cadrul Comitetului local pentru situaţii de urgenţă Timiş.

'Ca urmare, se ridică restricţiile sanitar-veterinare privind circulaţia suinelor vii din zona de protecţie şi supraveghere impuse prin actul de declarare oficială a pestei porcine africane în data de 29 februarie. De asemenea, se ridică restricţiile privind mişcarea suinelor pentru exploataţiile nonprofesionale din zona de protecţie şi supraveghere, cu respectarea unor condiţii', anunţă un comunicat al Prefecturii Timiş, transmis AGERPRES.

În toate exploataţiile nonprofesionale cu animale din zona de protecţie cât şi din zona de supraveghere s-a procedat la monitorizarea, examinarea clinică, măsurarea temperaturii corporale şi au fost recoltate probe de sânge pentru examenul serologic PPA de la toate suinele aflate în zona de protecţie.

În urma stingerii celor trei focare din localităţile Cadar, Mănăstirea Şag Timişeni şi Bucovăţ, judeţul Timiş devine liber de pestă porcină africană. AGERPRES