-

Argeș: Fără focare de pestă porcină africană la porcii din gospodărie

Instituția Prefectului Argeș informează că pe teritoriul județului Argeș nu mai sunt focare active de pestă porcină africană la porcii domestici.

Conform datelor Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Argeș, au fost stinse 26 de focare de pestă porcină africană la porcii domestici din exploatații nonprofesionale.

De asemenea, au fost stinse 4 focare în exploatații comerciale din localitățile Slobozia și Costești și 2 focare la porcii domestici în exploatații comerciale de Tip A din localitățile Dâmbovicioara și Podișor.

Rămân active doar focare din fondurile de vânătoare, unde există 15 cazuri de pestă porcină africană la porcii mistreți în: F.V. 25 Grădiștea, F.V. 24 Mâzgana, F.V. 18 Râul Târgului, F.V. 29 Trivale, F.V. 2 Șuici, F.V. 7 Curtea de Argeș, F.V. 26 Rădești, F.V. 46 Mozacu – Complex, F.V. 42 Vlăscuța, F.V. 27 Micești, F.V. 10 Mălureni, F.V. 35 Râncăciov, F.V. 44 Furduești, F.V. 13 Corbi, F.V. 28 Dârmănești.

Există un caz de pestă porcină africană la porcii mistreți din Complexul de Vânătoare Mistrețul Sălătrucu, care în prezent este activ. Vă amintim că pesta porcină africană este o boală virală a porcinelor domestice și sălbatice, cu evoluție rapidă și mortalitate de 100% pentru porcii care se îmbolnăvesc.

Având în vedere evoluția focarelor de pestă porcină africană pe teritoriul României, Direcţia Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Argeș este în continuare în stare de alertă maximă.

Sursa: Constantin Pasol

Foto: pixabay

banner 600 g 2

Articole înrudite