-

Agrotehnica

Cultura caisului este dificilă, deoarece este o specie pretenţioasă la climă şi sol, în plus este afectat de o boala incomplet cunoscută, „pieirea prematură”. Este o specie foarte apreciată pentru fructele savuroase şi parfumate, utilizate în consumul proaspăt sau la prepararea de compot, gem, dulceaţă, suc, nectar, caisată, lichioruri.

Reuşeşte să se adapteze destul de bine în zonele de câmpie sau coline joase până la 200-500 m altitudine, cu temperatura medie anuală cuprinsă între 10-11.5 °C, cu veri călduroase de 18-20 °C în perioada de vegetaţie, iar minima absolută să nu scadă sub -25 -26 °C, primăveri târzii lipsite de geruri de revenire.

Principalele boli cunoscute ale caisului sunt: monilioza, făinarea, ciuruirea frunzelor, plum-poxul şi cancerul uscat, care netratate pot compromite producţia anului în curs şi pe cea a anului următor.

Dintre dăunători se pot aminti: gărgăriţa fructelor, insectele defoliatoare, păduchi de frunze, păduchele ţestos, păduchele din San Jose, păianjenii, care pot provoca defoliarea pomilor cu toate implicaţiile care decurg de aici. Bolile se combat prin 1-2 tratamente înainte de înflorit cu zeamă bordoleză 1.5-2.0 % iar după înflorit cu fungicide organice sau sistemice.

Tăierile de formare ale caisului trebuie făcute pe cât posibil în perioada de vegetaţie şi au drept scop formarea scheletului coroanei într-un timp cât mai scurt. Nu se vor face tăieri severe, mai ales în uscat, deoarece acestea stimulează creşterea şi aşa mare a pomilor tineri şi întârzie intrarea pe rod. Pentru deschiderea unghiurilor de inserţie mici, la unele soiuri, se recomandă tăieri de transfer pe ramificaţii laterale, în vederea consolidării acestora şi evitarea dezbinării mai târziu, sub greutatea fructelor.

Pagina 10 din 10