-

Întreţinerea plantaţiilor de cais

Tăierile de formare ale caisului trebuie făcute pe cât posibil în perioada de vegetaţie şi au drept scop formarea scheletului coroanei într-un timp cât mai scurt. Nu se vor face tăieri severe, mai ales în uscat, deoarece acestea stimulează creşterea şi aşa mare a pomilor tineri şi întârzie intrarea pe rod. Pentru deschiderea unghiurilor de inserţie mici, la unele soiuri, se recomandă tăieri de transfer pe ramificaţii laterale, în vederea consolidării acestora şi evitarea dezbinării mai târziu, sub greutatea fructelor.

În livezile mature, tăierea se face anual, pentru normarea încărcăturii de rod. Ca moment de execuţie, tăierea trebuie făcută cât mai târziu, după trecerea pericolului îngheţului de revenire, sau dacă au fost afectaţi o parte din muguri, tăierea se poate face după legarea fructelor, păstrând astfel fructele legate. În cazul în care semischeletul este prea lung sau degarnisit, acesta este indicat a se scurta pentru fortificare. Ramurile care nu au rod se scurtează în cep, pentru a stimula formarea ramurilor de rod de înlocuire, iar în partea superioară a coroanei, unde de obicei pierderile prin îngheţ sunt mai mici, se lasă o încărcătură mai mare (tăiere de compensare).

Tăierea plantaţiilor de cais se pot efectua cu succes numai în verde, prin intervenţii de rărire şi întreţinere a coroanei efectuate după recoltarea fructelor, iar în uscat, se fac eventual, numai tăieri de corectare. La cais, deoarece este o specie pretenţioasă la lumină, apare tendinţa de creştere pe verticală a pomilor, depăşind limitele normale (înălţimea nu trebuie să depăşească distanţa dintre rânduri) cu efecte negative asupra pomilor datorită umbriri reciproce a acestora şi degarnisirea părţii bazale a coroanei. Plafonarea înălţimii este obligatorie pentru a putea menţine echilibrată coroana în plan vertical. Pentru aceasta, axul pomului se suprimă deasupra unei ramuri laterale bine consolidate (de cel puţin 3-4 ani), care nu mai revine spre verticală ca ax.

În a doua parte a perioadei de fructificare a caisului, sunt necesare tăieri mai severe, chiar la nivelul scheletului, pentru a stimula creşterea şi a menţine coroana garnisită în partea inferioară şi centrală, cu păstrarea zonei de fructificare care tinde să migreze către periferie.

Întreţinerea solului se face ca şi la alte specii. În livezile tinere, intervalele se cultivă cu specii agroalimentare, iar în cele mature, de obicei solul se menţine lucrat sau erbicidat, deoarece în zona de cultură a caisului, cantitatea de precipitaţii fiind mică, nu permite înierbarea fără aportul apei din irigare. Pe rând, indiferent de întreţinerea intervalului, solul se lucrează, pentru a asigura un regim aerohidric bun sistemului radicular. Pentru îmbogăţirea solului în substanţă organică, alternativ din două în două intervale, se pot semăna toamna îngrăşăminte verzi care se încorporează la începutul verii următoare.