Păstura – cel mai valoros produs al stupului

Dacă albinele îşi hrănesc copiii cu acest produs pre-digerat, denumit şi „pîinea albinelor“, vă daţi seama cît de bogat e în substanţe nutritive. Se extrage în cantităţi mici, ceea ce face ca păstura să fie scumpă şi greu de găsit. Dar acest medicament natural este unic prin însuşirile biochimice.

Valoarea lui terapeutică este de trei ori mai mare decît a polenului, iar gama afecţiunilor pe care le vindecă este imensă.

Fabrica de pîine a albinelor

Păstura este un polen modificat biochimic. Polenul depozitat în faguri fermentează sub influenţa substanţelor adăugate de albine, a microorganismelor şi a condiţiilor de temperatură şi umiditate. Fermentaţia durează aproximativ trei luni, iar produsul rezultat este diferit de polenul iniţial şi cu o efect terapeutic superior.

Ce se întîmplă în stup? Albinele tinere care încă nu zboară, aflate în primele şapte zile de viaţă, preiau polenul de la cele lucrătoare, îl fărîmiţează cu mandibulele, îl frămîntă adăugîndu-i enzime din corpul lor şi îl presează cu lovituri de cap în celulele fagurilor.

Celulele se umplu cu polen în proporţie de 2/3. Peste acest polen se adaugă miere în ultima treime şi totul se acoperă cu o peliculă fină de ceară. În acest fel, celula fagurelui este închisă ermetic, iar procesul de fermentaţie poate începe. În prima etapă a fermentaţiei, se dezvoltă bacteria aerobă pseudomonas, care va consuma întreaga cantitate de oxigen, ceea ce conduce în final la moartea acestor bacterii, prin autoasfixiere.

În a doua etapă, se dezvoltă o bacterie anaerobă, lactobacillus, care foloseşte glucidele ca sursă de oxigen, producînd în schimb acid lactic, concentraţia acestuia ajungînd la 3,2%. De asemenea, creşte concentraţia de vitamine din grupa B.

În a treia etapă, între a 7-a şi a 15-a zi, activitatea de transformare a polenului în păstură este continuată de drojdiile din genul Saccharomyces, care utilizează resturile de glucide. În acest ultim stadiu, se produce fermentaţia finală a polenului, iar pH-ul produsului ajunge la valori cuprinse între 4 şi 4,2.

Colecţie de substanţe sănătoase

Păstura rezultată în urma acestui complex proces de fermentaţie e diferită de polen. Are un conţinut sporit de vitamina K, dar şi un grad de conservare mai mare. Datorită cantităţii mari de acid lactic şi proprietăţilor antibiotice, păstura poate fi păstrată timp îndelungat, fără a se observa modificări majore, cantitative sau calitative.

Ţinută la loc uscat şi răcoros, poate rezista pînă la 17 ani. De asemenea, spre deosebire de polen, păstura este mai uşor asimilabilă pentru că granulele de polen sînt deschise, datorită degradării exinei (peretele celular al polenului). Are aciditate mai mare decît polenul, ceea ce reprezintă un factor esenţial în păstrarea şi menţinerea echilibrului metabolic.

Compoziţia chimică a păsturii este următoarea: 35% carbohidraţi (glucide: glucoză, zaharoză, dextrine, celuloză), 1-6% lipide (lecitină, acizi graşi) şi caretonoizi (200-875 mg/kg provitamina A), 1,7g/kg vitamina E, 6-200 mg/100g vitamina C.

Acest medicament minunat mai conţine şi enzime, aminoacizi (histidină, triptofan, metionină, fenilalanină, valină, cistină, arginină, acid glutamic), antibiotic, hormoni naturali, minerale şi oligoelemente: sodiu, potasiu, nichel, titan, vanadiu, crom, fosfor, zirconiu, beriliu, bor, zinc, plumb, argint, arsenic, staniu, galiu, stronţiu, bariu, uraniu, siliciu, aluminiu, magneziu, mangan, molibden, cupru, calciu, fier.

Drept urmare, păstura este o uzină de substanţe benefice, greu de egalat de oricare alt produs al stupului şi chiar al naturii.

Măsuri antialergice

Apicultorii colectează extrem de puţină păstură din fagure, se pot extrage doar cantităţi foarte mici, astfel încît să nu se afecteze alimentaţia albinelor. Recoltarea este migăloasă şi trebuie făcută numai cînd fermentaţia este completă, adică atunci cînd bucăţelele de păstură au formă hexagonală. Secţionate, aceste fragmente prezintă straturi de diferite culori date de polenul recoltat din mai multe flori.

Păstura are o culoare maronie, gălbuie sau ruginie, în funcţie de flora de pe care s-a recoltat polenul.

Gustul acesteia este dulce-acrişor. O păstură de calitate nu produce niciun fel de alergii, nici măcar celor care nu suportă polenul. Dacă, însă, conţine şi boabe de polen nefermentate, atunci va provoca efecte adverse celor alergici la acest produs de stup.

Contra intoleranţei, se recomandă amestecarea păsturei cu miere, la început în raport de 1:10 şi se scade progresiv pînă la 1:1. Apoi se amestecă cu cantităţi suficiente de lichide (ceaiuri de plante, sucuri de fructe, apă, iaurt). Diluarea păsturei conduce la diluarea polenului, astfel posibilele reacţii adverse vor fi considerabil diminuate.

Înainte de a face tratament cu păstură, trebuie să facem un test şi, indiferent de rezultate, să luăm pentru început cantităţi foarte mici. Mai trebuie să ţinem cont şi de faptul că persoanele cu diabet nu trebuie să consume cantităţi mari de păstură. De asemenea, pacienţii cu afecţiuni digestive grave o vor consuma doar la recomandarea medicului.

În restul cazurilor, terapia cu păstură este benefică în zeci de afecţiuni, în special în cele digestive şi hepatice, fiind celebră pentru capacitatea ei uimitoare de a regenera ficatul. Este recomandată în toate bolile în care este bun şi polenul. Diferenţa e că efectele se obţin în timp mai scurt.

Citeste continuarea pe paginadeagricultura.ro