-

Tehnologia cultivării plantelor medicinale. Lavanda, o cultură cu parfum de câștig

Agricultura evoluează de la o zi la alta, astfel că în unele zone, în loc de culturile de porumb sau cartofi au apărut câmpuri întregi de lavandă. Dincolo de folosirea ei în scopuri decorative, lavanda are numeroase alte întrebuințări, atât îndustria cosmetică, cât și în cea alimentară. Lavanda este o plantă medicinală cunoscută din cele mai vechi timpuri și folosită pentru a combate insomnia, anxietatea și stresul, fiind considerată sedativ, relaxantă și antidepresivă. Ea poate fi folosită în foarte multe domenii și în foarte multe moduri.

Interesul pentru cultivarea lavandei a crescut destul de mult de când s-a aflat că profitul ce se poate obține din cultivarea unui hectar ajunge la 8.000 de euro. Cei care intră în afaceri cu ”aurul mov” din agricultură sunt, în general, românii care dispun de suprafețe mai mici, de unul sau câteva hectare, și au și o sumă disponibilă pentru investiții. La prețul pieței, butașii necesari înființării unui hectar de lavandă costă circa 30.000 de lei.

Cultivarea Lavandei - Particularități

Lavandula este un subarbust cu o înălțime de până la 50 cm cu tulpini subțiri și lemnoase, frunze mici de un verde-cenusiu, flori liliachii-roșietice și cu rădăcina lignificată, groasă până la 2-3 cm. În primul an după plantare, lavanda dezvoltă rădăcina principală mai mult în profunzime, ajungând în funcție de tipul de sol, până la 1,20 cm, iar dupa 5 ani până la 2,80 cm la plantele obâinute prin butași înrădăcinați și pănă la 2,20 m adăncime la răsadul produs pe cale generativă, prin semințe. Profunzimea și bogația sistemului radicular conferă lavandei rezistență la secetă. Lavanda este o plantă permanent verde. Schimbarea frunzelor se realizează treptat, în timpul perioadei de repaus o parte din frunzele bătrâne se usucă și cad.

În populatiile de lavandă predomină formele în care înfloresc o singură dată în an, dar se găsesc și forme care înfloresc eșalonat sau de 2 ori in timpul vegetației. În decursul perioadei de vegetație lavanda parcurge următoarele faze:
- înfrunzire
- butonizare
- înflorit
- maturarea semințelor

Lavanda este o plantă foarte rezistentă care nu e afectată de temperaturi de plus 40 de grade Celsius sau minime de până la minus 20 de grade Celsius. Peste aceste extreme pot apărea probleme.
Lavanda poate creste pe soluri sarace si uscate, soluri caracteristice pentru plantele colinare sau muntoase. Rezultatele cele mai bune se obțin atunci când lavanda se cultivă pe soluri adânci, bogate in calcar, permeabile și cu apă freatică la adâncime de cel puțin 2-2,5 m.
Solurile foarte nisipoase, solurile grele, lutoase, reci și umede nu sunt indicate pentru cultura lavandei. De asemenea, se vor alege terenuri absolut curate de buruieni perene.

Pregatirea solului

Toate lucrarile solului au ca scop afânarea acestuia în profunzime, nivelarea și distrugerea buruienilor. Primăvara terenul va fi grăpat și discuit de mai multe ori pentru menținerea umidității, dar mai ales pentru distrugerea buruienilor anuale.
Este recomandat a se cultiva cu plante furajere cu perioada de vegeratie scurtă, ca borceagul pentru masa verde sau alte culture (cereale) la care se pot aplica erbicide pentru distrugerea buruienilor.
Dupa recoltarea acestora, in iulie-august cel mai târziu se va executa arătura de desfundare la 50-70 cm în funcție de adâncimea solului. Imediat dupa arătura de desfundare, terenul se va nivela perfect, iar apoi se va menține curat de buruieni prin discuiri și grăpări repetate.
Lavanda se poate cultiva toamna sau primăvara. Specialiștii recomandă plantarea de toamnă, ce permite dezvoltarea butașilor peste iarnă, rădăcina fixându-se mai bine în sol.

Modul de înmulțire

Lavanda se poate înmulți atât generativ, prin producerea de răsad din semințe, cât și vegetativ, prin butași înrădăcinați sau prin mușuroirea și despărțirea tufelor bătrăne.

Producerea răsadului din semințe: Semințele lavandei sunt mici, tari și cu germinația redusă și lentă, fapt pentru care, de regulă, nu se seamănă direct în câmp, ci în straturi reci în vederea obținerii răsadului. Semănatul se poate efectua atât toamna tărziu, octombrie-noiembrie cât și primăvara devreme, februarie-martie, dar numai în straturi special pregatite, care trebuie sa aibă o lățime de 1-1,2 m și o lungime 8-10 m si chiar mai mult, între straturi lăsându-se poteci late de 40-50 cm. Semănatul se executa imediat dupa pregatirea stratului în rănduri distantate la 10-15 cm. La 1 mp sunt necesare 3-5 g seminte cu germinație de minum 50%.

După răsărire, atunci când plantele au 2-3 perechi de frunze se aplică răritul, lăsându-se între plante 3-5 cm. Până la sfărșitul vegetației, în toamnă, răsădul trebuie menținut curat de buruieni, prin pliviri repetate, udat, îngrășat și prășit. De asemenea, cel putin de 2 ori se vor taia toate tijele florale apărute pentru a obliga planta să formeze ramificații căt mai aproape de sol. Inalțimea de tăiere a tulpinilor florifere este de cca. 8-10 cm de la nivelul solului.

Înmulțirea prin butași înrădăcinați: Recoltarea butașilor se face toamna, în lunile septembrie-octombrie sau în primăvară în martie-aprilie, în timpul perioadei de repaus vegetativ. Butașii se recoltează de la plante sănătoase, bine dezvoltate, în varstă de 3-5 ani. Tăierea butașilor se face cu un cuțit foarte bine ascuțit sau cu lama, sub mugur. Îndepărtarea frunzelor se va face cu mare atenție pentru a nu se distruge mugurii vegetativi.

La baza butașului se face o singură taietură în formă de pană, imediat dupa mugur.
Butașii astfel pregatiti au o lungime de aproximativ 5-6 cm si sunt gata de plantare, ce urmeaza a se efectua in decurs de 1-2 h. In cazul pastrarii mai indelungate, dar nu mai mult de o zi, butasii se mentin in vase cu apa curata.

Terenul ales pentru straturile in care vor fi plantati butasii va fi curat de buruieni, situat in apropierea unei surse de apa, dar fara pericol de baltire. Se va ara la 30 cm adancime, se va nivela, marunti si apoi se va tasa usor, dupa care se vor aranja tocurile de rasadnita, avandu-se grija sa se lase intre acestea 40-50 cm. In tocuri se aseaza un strat de nisip bine cernut, gros de 8-10 cm, care dupa nivelare se uda din abundenta. Dupa udare, pentru usurarea plantarii, se vor marca viitoarele randuri, utilizandu-se marcatoare special pregatite pentru aceasta lucrare.

Plantarea se face manual, asezandu-i la distanta de 10-15 cm. Operatia de presare a butasilor in nisip se va face cu multa grija, pentru a nu distruge frunzele din varful acestora.

Lucrarile de întreținere

-completarea golurilor, care trebuie făcută imediat în toamna anului următor, orice întărziere nu este bună;
-taieri pentru formarea tufei, sunt recomandate numai în primul an de vegetație, prin această lucrare urmându-se realizarea formei globuloase a tufelor;

Lucrarile propriu-zise de intretinere a plantatiilor de lavandă încep primăvara timpuriu și constau în prășitul intervalelor dintre rânduri, care se execută cu prășitori cu tracțiune animală pe terenurile în pantă și în plantațiile în vârstă sau cultivatorul purtat pe tractor.

Lucrările pe rândul de plante se fac manual cu sapa, de 2-3 ori în cursul anului.
- mulcirea terenului. Pentru ca buruienile să nu crească și apa să se păstreze în sol este bine să mulcim terenul. Exista mai multe modalitati de a rezolva aceasta problemă.

Se poate semăna iarbă între rânduri și regulat cositul acesteia, ar fi o soluție. De asemenea folosirea de pietriș, scoarță de copac, paie, etc, poate fi o altă soluție. Multe ferme aleg să folosească o folie neagră ca barieră împtriva buruienilor, ce apar între rânduri și pe rând. Metoda da rezultate bune, reduce foarte mult aparitia buruienilor, dar oricum va trebui sa mai plivim pe ici pe colo.

Pietrișul alb, pietrișul de râu sau nisipul așezat între rânduri, ca mulci, vor reflecta lumina și căldura soarelui către baza plantelor de lavandă, menținându-le uscate, după ploi sau roua dimineții, prevenind astfel apariția bolilor provocate de fungii care ar putea compromite productia întregii culturi. Cât de frecvente sunt ploile și cât de lungi sunt perioadele umede ale anului vor fi elementele ce vor fi luate în calcul pentru a alege cea mai bună metodă, dar nu în ultimul rand vom ține cont și de experiența, rezultatele și pierderile înregistrate de-a lungul anilor de cultivatorii din zonă.

Recoltarea

Pentru suprafețele mici, unde recoltatul se poate executa rapid, epoca cea mai potrivită pentru recoltare este in faza de înflorire 75%. Acolo însă unde din diferite motive perioada de recoltare se va prelungi (suprafete mari, capacitati reduse de prelucrare), se recomandă ca recoltatul să înceapă în faza de înflorire 50% și să se tremine cel mai târziu în faza de înflorire 100%.
Inflorescentele de lavandă se recoltează manual cu secera sau cu ajutorul masinilor speciale montate pe tractoare.

Valorificarea

Când vine vorba de vânzarea lavandei, ea se poate livra în stare proaspătă, pentru producția de ulei, spre exemplu, sau după uscare în spații speciale.

Lavanda are nevoie de mult spațiu pentru uscare. Aceasta nu se face la soare, ci într-un spațiu dedicat, la întuneric.
Dacă acum trei ani, cererea pe piața internă era mare comparativ cu oferta, lucrurile au început să se schimbe recent și, din cauză că numărul fermierilor interesați crește, nevoia internă tinde să fie satisfăcută în următorii patru-cinci ani. Curg însă ofertele din afară. În țări precum Franța, Germania, Elveția sau SUA, lavanda românească se vinde ușor pentru că prețurile cerute sunt mai mici.

Forța de muncă – marea intrebare

Cine va lucra câmpul de levanțică? A angaja forță de muncă din afara familiei este o opțiune, dar trebuie să te gândești că-ți vei reduce profitul propus. Începutul unei afaceri în agricultură nu este ușor niciodată. Inainte de a înregistra profit este nevoie de ceva timp până plantele cresc și ajung la maturitatea deplina. În general o plantație de levantică este întreținută de o mână de oameni care include bineințeles și proprietarii, pentru a oferi în final un profit decent. Dacă vă place munca la țară, atunci va fi o joacă de copii. Pasiunea pentru levănțică și placerea de a munci iți va încununa cu succes această afacere.