-

Tehnologii de cultivare a plantelor medicinale în sistem bio

Cultivarea plantelor medicinale, chiar dacă nu necesită înființarea de culturi pe suprafețe mari de teren, presupune în schimb respectarea anumitor reguli. Noi vă spunem care sunt acestea.

Sunteți agricultor și vă interesează cultivarea plantelor medicinale? Atunci aici aveți răspunsuri la toate întrebările pe care vi le puneți.

Dacă vă aflați printre cei ce doresc să pună bazele unei culturi de plante medicinale, trebuie să țineți cont de câteva aspecte privind pregătirea terenului, lucrările agricole ce se impun și îngrijirea propriu-zisă a plantelor.

În cadrul unei tehnologii de cultură, lucrările solului reprezintă o verigă importantă şi de aceea este necesar să fie efectuate în cele mai bune condiţii. Trebuie avute în vedere unele particularităţi ale terenului, tipul de sol, prezenţa buruienilor problemă, unele carateristici ale speciei cultivate pentru punerea la punct a metodelor de lucru, a utilajelor necesare şi a indicilor de execuţie. Pe terenurile în pantă, lucrările se vor efectua de-a curmezişul pantei pentru a nu apărea erodarea odată cu apa a stratului fertil de sol. De asemenea, resturile vegetale, trebuiesc mărunţite foarte bine înainte de aratură cu o grapă cu discuri, pentru a nu îngreuna efectuarea arăturii şi a celorlate lucrări. Lucrările solului trebuie să fie efectuate pe cât posibil în intervalul de umiditate optim, pentru a avea un minim de consumuri energetice.

În funcţie de specia cultivată, se execută mai multe lucrări ale solului. Numărul de lucrări şi ordinea de executare a acestora reprezintă sistemul de lucrări ale solului. Cea mai importantă lucrare este arătura, care se poate efectua, de obicei la 15-20 cm adâncime, iar pentru unele specii trebuie executată mai adânc la 20-30 cm.
Lucrările solului trebuie să cuprindă obligatoriu un dezmiriştit, imediat după recoltarea plantei premergătoare, executat cu grapa cu discuri, pentru mărunţirea resturilor vegetale şi a buruienilor.

Pregătirea patului germinativ se realizează chair înainte de semănat, pentru a nu crea condiţii de pierdere a apei din sol. Acestă lucrare se poate face cu un combinator, pentru mărunţirea terenului foarte bine, mai ales pentru speciile care au seminţe foarte mici (muştar alb, măghiran, salvie, negrilică), precum şi cu o grapă cu discuri în agregat cu o grapă cu colţi reglabili. În practica curentă este recomandat combinatorul.

Cerințele biologice privind temperatura, apa, lumina și solul sunt, de asemenea, foarte importante. Pentru a parcurge un ciclu de vegetație, o specie are nevoie de o anumită cantitate de caldură exprimată în constanță termică (suma temperaturilor medii zilnice mai mari de 5ºC), având valori cuprinse între 900ºC și 2200ºC pentru majoritatea plantelor medicinale și aromatice. Cerințele de temperatură sunt influențate de originea speciei, astfel încât fiecare fază fenologică are un optim de temperatură ce variază între 18 ºC și 25ºC, cu maxime care nu trebuie să depășească 35ºC. În general temperaturile moderate favorizează producerea de biomasă vegetală, în timp ce temperaturile ridicate determină acumularea de principii active, cum ar fi uleiurile esențiale.

Plantele medicinale și aromatice manifestă cerințe moderate de apă, nivelul optim realizându-se la cca. 70% din capacitatea totală de reținere a apei. Totuși, în timpul proceselor de creștere și dezvoltare a plantelor apar unele faze critice cum ar fi germinația (cu precădere la speciile cu semințe mici și foarte mici), fenofaza de îmbobocit-înflorit, formarea organelor subterane.

În ceea ce priveste factorul lumină, majoritatea plantelor medicinale și aromatice sunt heliofile și se caracterizează printr-o anumită fotoperiodicitate, distingându-se în acest sens plante de zi scurtă, plante de zi lungă și plante care nu reacționează la lungimea zilei.

Asolamentul și rotația culturilor de plante medicinale și aromatice se caracterizează prin următoarele:

- culturile de plante se înființează pe terenuri cu grad redus de îmburuienare, plane sau cu expoziție sudică, pe care s-au realizat lucrări agrofitotehnice specifice speciilor prășitoare sau leguminoase;

- revenirea pe același teren se face după cel puțin 4 ani (datorită unor boli și a îmburuienării specifice) pentru majoritatea speciilor de plante medicinale;

- culturile bianuale sau multianuale se amplasează în afara asolamentului;

- asolamentul la plantale medicinale și aromatice trebuie să fie mixt.

Distanța de plantare în funcție de sistemul de cultură dorit este de 1,5 m între plante pe rând și 2 m distanța între rânduri, respectiv 2 m între plante pe rând și 2,5 m distanța între rânduri.

Administrarea îngrăşămintelor

Fertilitatea şi sănătatea solului sunt menţinute prin practici biologice precum: rotaţia culturilor, lucrări manuale, prăşit, compostare şi mulcire.

Prin folosirea îngrăşămintelor organice în agricultura ecologică, se măreşte şi se menţine procentul de materie organică a solului.

În agricultura ecologică, baza fertilizării o constituie îngrăşămintele organice naturale, pregătite după o tehnică specială, certificate, şi îngrăşămintele minerale naturale. Pentru reuşita agriculturii ecologice, materiile organice necesare pregătirii composturilor ecologice ar trebui să fie provenite din exploataţiile agricole ce practică agricultura ecologică.
Gunoiul de grajd, este considerat un îngrăşământ complex în cadrul sistemului de agricultură ecologică, şi poate fi constituit din amestec de bălegar şi materii vegetale. Acesta conţine azot (5 kg/t gunoi), fosfor (2,5 kg/t gunoi), potasiu (6 kg/gunoi) şi calciu (5 kg/t gunoi). Acest tip de îngrăşământ se aplică de obicei toamna, încorporat fiind apoi prin arătură, având un efect complex asupra solului, influenţând însuşirile acestuia.

Un alt tip de îngrăşământ organic mult utilizat în cadrul sistemului de agricultură ecologică este compostul. Acesta poate fi considerat un îngrăşământ rezultat al fermentării aerobe (în prezenţa oxigenului din aer), a unui amestec de deşeuri vegetale şi animale (frunze, coceni, paie, alte ierburi, mustul şi gunoiul de grajd), resturi menajere, nămoluri orăşeneşti sau zootehnice rezultate din epurarea apelor reziduale.

Compostul trebuie aplicat prin împrăştiere pe teren şi poate fi încorporat în sol fie prin arătură, fie cu grapa cu discuri.

Mraniţa, reprezintă un gunoi de grajd foarte bine descompus, fiind mai bogată în elemente nutritive decât acesta, iar cantităţile utilizate pentru diverse culturi sunt de 6-10 t/ha. Se poate aplica direct pe sol, sau doar la plantatul răsadurilor, putând fi utilizată şi în vegetaţie, deoarece se descompune repede, punând la dispoziţia plantelor elementele nutritive necesare. Poate fi utilizată şi în răsadniţe pentru obţinerea de răsaduri pentru specii precum: menta, busuiocul, cimbrul de cultură.

Turba, este, de asemenea, un îngrăşământ organic recomandat a fi folosit pentru fertilizarea plantelor medicinale şi aromatice cultivate în sistemul de agricultură ecologică. Înainte de a fi utilizată, turba este extrasă din turbării, respectiv din zonele umede unde se formează, şi se păstrează în grămezi circa 6 luni, după care se utilizează drept îngrăşământ asemănător gunoiului de grajd.

Pe lângă îngrăşămintele organice naturale în agricultura ecologică sunt acceptate şi îngrăşămintele de origine minerală. Conform legislaţiei în domeniu în cadrul sistemului de agricultură ecologică sunt acceptate următoarele îngrăşăminte minerale: îngrăşăminte minerale cu azot, îngrăşăminte minerale cu fosfor, îngrăşăminte minerale cu potasiu, îngrăşăminte minerale cu calciu şi magneziu, îngrăşăminte minerale cu siliciu.

Sămânţa şi semănatul sau plantatul materialului săditor

Materialul de înmulţire, trebuie să provină conform legii, din culturi semincere sau răsaduri obţinute prin metode de producţie ecologică şi să nu provină din organisme modificate genetic sau orice produse derivate din astfel de organisme. Aceste seminţe sau materialul săditor, trebuie să corespundă unor standarde sub aspectul germinaţiei, purităţii, componenţei botanice, stării sanitare. De asemenea, trebuie să provină din recolta anului precedent, deoarece se pierde foarte repede facultatea germinativă. Metodele de producţie ecologică pentru răsaduri, trebuie să respecte următoarele condiţii: să nu fie tratate la însămânţare decât cu produse admise pentru producţia ecologică şi să provină de la un productor care a practicat tehnicile de producţie ecologică.

Certificarea Bio

Certificarea Bio a unei culturi se realizează într-o perioadă de 3 ani, numită perioada de conversie, perioadă în care substanțele considerate a fi non-eco vor dispărea din sol. În cazul în care pe terenul pe care ați realizat cultura nu au fost folosite în trecut substanțe neaprobate în cultura ecologică, perioada de conversie poate fi redusă. Pentru reducerea perioadei de conversie se vor efectua teste suplimentare la costuri suplimentare.

Articole înrudite