-

Ghid accesare fonduri europene

Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 A.F.I.R. aşteaptă propunerile şi observaţiile fermierilor legate de Ghidul Solicitantului pentru primele măsuri de finanţare.

Ordinul Ministerului Fondurilor Europene nr. 588/2015 privind regimul de depunere a cererilor de plata/cererilor de rambursare de catre beneficiarii POSDRU, pentru accelerarea absorbtiei de fonduri, in vederea evitarii dezangajarii automate a fondurilor alocate Romaniei a fost publicat in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 151 din 2 martie 2015.

“În PNDR 2014-2020 sunt prevăzute măsuri financiare, ca de exemplu Măsura 6 – submăsura 6.3. „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, sprijin public nerambursabil care este de până la 15.000 de euro, pentru o exploatație agricolă pe o perioadă de maximum cinci ani, în două tranșe (75% – 25%).

Pagina 10 din 12