-

Noile cerinţe APIA pentru PĂŞUNI în 2019

Păşunile ocupă un loc special în rândul suprafeţelor agricole subvenţionate de APIA, atât în ceea ce priveşte sumele acordate, cât şi în privinţa condiţiilor ce trebuie îndeplinite.

Cei care deţin suprafeţe de păşune pot obţine un sprijin consistent din partea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, cu condiţia să respecte reglementările în domeniu şi să depună în timp util dosarele de subvenţie.

Fermierii însă trebuie să fie informaţi asupra faptului că în condiţiile de acordare a subvenţiilor pentru păşuni au intervenit din acest an noutăţi şi modificări. De aceea, atunci când depun dosarele, aceştia trebuie să fie informaţi şi să ţină cont de elementele noi și de schimbările procedurale survenite.

Printre noutăți, sunt anumite coduri de pășuni care sunt renumerotate, redenumite, care sunt importante pentru fermieri în momentul în care aceste coduri sunt introduse în declarația de suprafață.

De asemenea, sunt noutăți pentru suprafețele de pășuni care au fost arate și trebuie reconvertite, în contextul în care este interzis aratul, discuitul suprafețelor de pajiști și transformarea lor în teren arabil. Începând cu acest an, la aceste suprafețe care, din greșeală sau fără voia fermierilor, au fost arate din anumite cauze, anul acesta li se va da un cod prin care trebuie identificate și reconvertite în suprafețe de pajiști permanente. "Este interzis aratul pășunilor! Suprafețele de pășune arate din greșeală sau fără voia fermierilor vor fi reconvertite în pășune", avertizează directorul executiv al APIA, Ovidiu Săvâșcă.

La aceste noutăţi se adaugă cerinţele specifice pentru păşuni:

- utilizarea fertilizanţilor chimici şi a pesticidelor este interzisă,
- utilizarea tradiţională a gunoiului de grajd este permisă până în echivalentul a maxim 40 kg N s.a./ha (1 UVM/ha),
- cositul poate începe doar după data de 1 iulie (pentru terenurile situate în UAT cu altitudini medii mai mari sau egale cu 600 m) sau după data de 15 iunie (pentru terenurile situate în UAT cu altitudini medii mai mici de 600 m),
- păşunatul se efectuează cu maxim 1 UVM pe hectar,
- masa vegetală cosită trebuie adunată de pe suprafaţa pajiştii aflate sub angajament nu mai târziu de două săptămâni de la efectuarea cositului,
- pajiştile inundate nu vor fi păşunate mai devreme de două săptămâni de la retragerea apelor,
- nu vor fi realizate însămânţări de suprafaţă sau supraînsămânţări (se pot face însămânţări cu specii din flora locală doar în cazurile când unele suprafeţe sunt afectate accidental),
- este interzis aratul sau discuitul pajiştilor existente în cadrul fermelor care au angajamente în derulare.

Foto: Pixabay

Articole înrudite