Ascultă Radio Antena Satelor Live

Peste 400 de proiecte pentru instalarea tinerilor fermieri şi ferma de familie, depuse în Bihor

Peste 400 de proiecte au fost depuse spre finanţare, în actuala sesiune, atât pe programul de instalare a tânărului fermier, cât şi pe cel privind fermele mici de familie, numărul mare de solicitări determinând OJFIR Bihor să ceară sprijin de la centrele regionale pentru soluţionarea acestora. Centrele regionale din Satu Mare şi din Alba Iulia au trimis 20 de angajaţi care îi ajută cei de la Oficiul din Bihor în evaluarea celor 358 de proiecte depuse pe programul privind instalarea tânărului fermier şi 50 de proiecte - pe ferma mică de familie.

26 Iulie 2017, 19:49

„În acest moment sunt disponibilizaţi 20 de colegi care ne sprijină în evaluarea proiectelor. Aceste proiecte sunt depuse în luna iunie, dar în iulie, numărul proiectelor depuse pe instalarea tânărului fermier, zona montană, este până în acest moment de o sută, ceea ce ne face să estimăm că vom avea nevoie de ajutor în continuare”, a declarat , pentru AGERPRES, Cristian Buzlea, directorul Oficiului Judeţean pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (OJFIR) Bihor.

Angajaţii de la oficiile judeţene efectuează vizitele pe teren, în decurs de una-două săptămâni, urmând ca evaluarea efectivă, solicitarea de informaţii suplimentare, relaţia cu beneficiarii să o poată realiza de la oficiile de care aparţin aceştia.

„Ştim foarte bine că proiectele sunt depuse online, iar întreaga corespondenţă cu beneficiarul se face online. Prin urmare, doar vizita pe teren se face fizic la sediul şi punctele de lucru ale beneficiarului nostru, iar relaţia pe zona documentară se poate face şi online”, a precizat Buzlea.

Termenul de evaluare a proiectelor este până în 22 august, urmând ca, pentru proiectele eligibile, să se încheie contractul pe parcursul lunii septembrie. Astfel, până la finele lunii septembrie beneficiarii ar putea să primească prima tranşă de bani.

Prin PNDR 2007-2013, peste 1200 de tineri fermieri s-au instalat în judeţul Bihor, aflat pe primul loc în ţară, iar prin PNDR 2014-2020, până în prezent, sunt instalaţi deja alţi 400.

„Colegii din Harghita sau Covasna se plâng că au una sau două firme de consultanţă la nivel de judeţ. La noi avem firme de consultanţă chiar comunale. În judeţul Bihor sunt peste 80 de firme de consultanţă, care au şi ele o motivaţie economică în acest domeniu”, a precizat directorul OJFIR Bihor.

AGERPRES

Stiri fonduri europene 20 Decembrie 2018, 14:37

Până la 31 ianuarie 2019 se mai pot depune solicitări de finanțare a achiziției abatoarelor mobile

AFIR reamintește procesatoriilor care doresc să acceseze fonduri europene că se mai pot depune online cereri de finanțare...

Până la 31 ianuarie 2019 se mai pot depune solicitări de finanțare a achiziției abatoarelor mobile
Stiri fonduri europene 12 Decembrie 2018, 09:33

Împăduririle terenurilor degradate se pot face cu bani europeni

O nouă șansă pentru cei interesați de a accesa fonduri europene pentru împădurirea terenurilor degradate. Până în data de 28...

Împăduririle terenurilor degradate se pot face cu bani europeni
Stiri fonduri europene 10 Decembrie 2018, 10:18

Finanţări pentru abatoare mobile

Noi oportunităţi de finanţare în cadrul Submăsurii 4.2 "Sprijin pentru marketingul şi procesarea produselor agricole",...

Finanţări pentru abatoare mobile
Stiri fonduri europene 03 Decembrie 2018, 16:50

Cererile de plată se vor realiza online pentru toate proiectele de investiţii finanţate prin PNDR 2020

Începând cu data de 1 decembrie 2018, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) extinde primirea cererilor de...

Cererile de plată se vor realiza online pentru toate proiectele de investiţii finanţate prin PNDR 2020
Stiri fonduri europene 21 Noiembrie 2018, 06:21

Fermele mici din România s-au dezvoltat cu bani europeni

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a primit în perioada 2015 - 2018, peste 17.000 de solicitări de finanțare...

Fermele mici din România s-au dezvoltat cu bani europeni
Stiri fonduri europene 08 Noiembrie 2018, 13:02

Pomicultor bistrițean, campion la atragerea fondurilor europene

Pomicultorii bistrițeni sunt premiați pentru modul în care au știut să atragă bani europeni pentru dezvoltarea propriilor...

Pomicultor bistrițean, campion la atragerea fondurilor europene
Stiri fonduri europene 07 Noiembrie 2018, 10:46

Bani europeni pentru culturile de dud şi goji

Înfiinţarea culturilor de dud şi de goji sunt eligibile pentru finanţare din fonduri europene prin Programul Naţional de...

Bani europeni pentru culturile de dud şi goji
Stiri fonduri europene 15 Octombrie 2018, 13:43

Fondurile europene au fost epuizate pentru micii fermieri

AFIR anunță epuizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru sesiunea din acest an prin intermediul PNDR 2020,...

Fondurile europene au fost epuizate pentru micii fermieri