Ascultă Radio Antena Satelor Live

Noi şanse de finanţări pentru tinerii fermieri

Din prima zi a lunii lui cuptor se deschide o nouă sesiune de depuneri de proiecte pentru instalarea tinerilor fermieri, ultima din sesiunea 2014-2020.

30 Iulie 2018, 09:29

Cei interesaţi pot primi între 15.000 de euro pentru fermele mici, şi 40.000 sau 50.000 de euro în funcţie de dimensiunea fermei pentru instalarea fermierilor, precum şi valori mai mari de până la 1,5 milioane de euro pentru modernizarea exploataţiilor agricole. Fondurile sunt alocate până la sfârşitul anului. Detalii:

Este posibil ca această sesiune să fie ultima din acest exerciţiu financiar 2014-2020, aflam de la Viorel Grosu, corespondent Radio Antena Satelor.

Vor mai fi probabil bani prin intermediul grupurilor de acţiune locală şi se vor putea accesa proiecte prin acestea.

Potrivit unui raport al OJFIR Bistriţa-Năsăud, Submăsura 6.1 – Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri a fost accesată de 626 de persoane care au proiecte contractate, iar Submăsura 6.3 – Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici, sprijinirea investițiilor pentru creșterea competitivității exploataților agricole prin dotarea cu utilaje și echipamente performante în raport cu structura agricolă actuală, precum și investițiile pentru modernizarea fermei și îmbunătățirea calității activelor fixe de 404 beneficiari.

Până la această dată pentru cele două submăsuri au fost atraşi alţi 31,3 milioane euro.

Stiri fonduri europene 20 Decembrie 2018, 14:37

Până la 31 ianuarie 2019 se mai pot depune solicitări de finanțare a achiziției abatoarelor mobile

AFIR reamintește procesatoriilor care doresc să acceseze fonduri europene că se mai pot depune online cereri de finanțare...

Până la 31 ianuarie 2019 se mai pot depune solicitări de finanțare a achiziției abatoarelor mobile
Stiri fonduri europene 12 Decembrie 2018, 09:33

Împăduririle terenurilor degradate se pot face cu bani europeni

O nouă șansă pentru cei interesați de a accesa fonduri europene pentru împădurirea terenurilor degradate. Până în data de 28...

Împăduririle terenurilor degradate se pot face cu bani europeni
Stiri fonduri europene 10 Decembrie 2018, 10:18

Finanţări pentru abatoare mobile

Noi oportunităţi de finanţare în cadrul Submăsurii 4.2 "Sprijin pentru marketingul şi procesarea produselor agricole",...

Finanţări pentru abatoare mobile
Stiri fonduri europene 03 Decembrie 2018, 16:50

Cererile de plată se vor realiza online pentru toate proiectele de investiţii finanţate prin PNDR 2020

Începând cu data de 1 decembrie 2018, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) extinde primirea cererilor de...

Cererile de plată se vor realiza online pentru toate proiectele de investiţii finanţate prin PNDR 2020
Stiri fonduri europene 21 Noiembrie 2018, 06:21

Fermele mici din România s-au dezvoltat cu bani europeni

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a primit în perioada 2015 - 2018, peste 17.000 de solicitări de finanțare...

Fermele mici din România s-au dezvoltat cu bani europeni
Stiri fonduri europene 08 Noiembrie 2018, 13:02

Pomicultor bistrițean, campion la atragerea fondurilor europene

Pomicultorii bistrițeni sunt premiați pentru modul în care au știut să atragă bani europeni pentru dezvoltarea propriilor...

Pomicultor bistrițean, campion la atragerea fondurilor europene
Stiri fonduri europene 07 Noiembrie 2018, 10:46

Bani europeni pentru culturile de dud şi goji

Înfiinţarea culturilor de dud şi de goji sunt eligibile pentru finanţare din fonduri europene prin Programul Naţional de...

Bani europeni pentru culturile de dud şi goji
Stiri fonduri europene 15 Octombrie 2018, 13:43

Fondurile europene au fost epuizate pentru micii fermieri

AFIR anunță epuizarea fondurilor europene nerambursabile alocate pentru sesiunea din acest an prin intermediul PNDR 2020,...

Fondurile europene au fost epuizate pentru micii fermieri