-

Pachet de creditare de un miliard de euro, pentru fermierii tineri

Comisia Europeană şi Banca Europeană de Investiţii au lansat un pachet de credite în valoare de un miliard de euro destinat, în special, tinerilor fermieri, a anunțat Executivul de la Bruxelles.

În 2017, 27% dintre cererile de împrumut depuse băncilor de tinerii fermieri din UE au fost respinse, în comparaţie cu 9% pentru alte ferme.

Pachetul de un miliard de euro anunţat de comisarul pentru agricultură Phil Hogan şi vicepreşedintele BEI, Andrew McDowell, are ca scop creşterea accesului la finanţatre pentru fermierii din UE, în special pentru tinerii fermieri.

Acesta a fost unul dintre subiectele discutate în emisiunea Fermier în România, difuzată ieri la Antena Satelor.

Iată ce parere au unii dintre fermieri, mai precis, ce părerea are domnul Florentin Bercu, director executiv al Uniunii Naționale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal:

Salutăm această inițiativă. Este o bună masură pentru tinerii atât din România, cât și din toată Uniunea Europeană. Este bine știut faptul că, mai ales tinerii care sunt nou intrați în agricultură, au un acces mult mai dificil la creditare.

Deci, se cer foarte multe garanții pe care nu au de unde să le aibă începând activitatea de la zero, spre deosebire de tinerii care au deja o tradiție. Ar fi nevoie, dacă se mai poate discuta și completa, îmbunătățirea acestei inițiative.

Am văzut că inițiativa se reduce până la 15 ani. Ar fi mult mai utilă și folositoare dacă s-ar putea ajunge până la 25 de ani, așa cum se practică în unele state membre, acolo unde fermierii obțin credite cu 2- 3 % pe o perioadă de 25 de ani, în special la preluarea exploatațiilor, a declarat în emisiunea "Fermier în România", de la Antena Satelor, domnul Florentin Bercu, director executiv al Uniunii Naționale a Cooperativelor din Sectorul Vegetal .

Sursa foto: maxpixel.net

Articole înrudite