-

Cultura de migdali - o afacere din care se poate trăi şi în România

Schimbările atmosferice cauzate de încălzirea globală fac ca multe dintre culturile pentru care nu exista perspectivă climaterică în ţara noastră să se adapteze noilor condiţii de viaţă şi chiar să aducă profit.

Dacă acum câteva decenii nu ne imaginam că vom putea vreodată să culegem migdale din propria grădina, astăzi putem face acest lucru.

Andrei Dragomir, un fermier din Buzău este unul dintre cei ce au avut curajul să deschidă o afacere cu migdali. Iar încercarea sa a avut parte de succes. După câţiva ani, acesta a scos toamna trecută un profit de aproape 5000 de lei de pe urma a circa 10 migdali pe care îi are în spatele casei sale.

Migdalul este un pom fructifer din familia Rosaceae. Fructele lui sunt de formă alungită ovoidă acoperite de o coajă groasă cu aspect pielos. În interior fructul conține un sâmbure tare. Migdalul, pe numele său oficial Amygdalus communis L, este originar din Turcia, Iran, Pakistan, Siria şi ţările din bazinul mediteranean.

În ţara noastră acesta s-a aclimatizat bine în Banat, Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, pentru că are nevoie de un regim de temperatură mai ridicat – cu o temperatură medie de 10 grade Celsius. A doua mare necesitate a migdalului este un sol calcaros, care se drenează bine. De regulă acolo unde cresc bine plantații de viță de vie, poate crește și migdalul.

Migdalul are nevoie de soare și trebuie plantat în locuri ferite de curenți. Nu suportă prea bine zilele cu ceață rece și nici variațiile bruște de temperatură. Plantat în curte, alege pentru migdal un loc cât mai apropiat de casă, în bătaia soarelui.

Nu poți planta un singur migdal, pentru că majoritatea soiurilor sunt sterile, de aceea este obligatoriu să se cultive în combinaţie cu un soi polenizator. Dacă vrei să plantezi doi-trei migdali, trebuie să alegi puieții cu mare atenție din pepiniere recunoscute. Migdalul crește repede, în primii ani, iar durata de viață și perioada de producție este foarte mare, de 70-80 de ani în cazul pomilor solitari.

Puieții se plantează tradițional toamna, dar se poate și primăvara deși pomul are un start debil, neavând timp să prindă rădăcini puternice. Dar este mai sigura plantarea primăvara, pentru că pomii vor intra în iarnă mai bine adaptați la mediu.

Rădăcinile migdalului sunt foarte delicate, astfel că cel mai bine transferul din pepineieră în locul de plantare se face cu tot cu sol. Rădăcinile sunt punctul vulnerabil. Mocirlirea (amestec de balegă proaspătă şi pământ galben) este obligatorie pentru stimularea înrădăcinării şi împotriva eventualei deshidratări.

Intrarea pe rod a migdalului este foarte rapidă, iar primele fructe apar în anii la doi-trei ani de la plantare.

Îngrijirea presupune tunderi anuale, fertilizare și multă grijă iarna. Iarna pomii trebuie foarte bine protejați, cu plase și sisteme de izolare termică.

Un migdal produce în jur de 30-35 de kilograme de migdale: “Pomii mai trebuie curățați că se mai usucă. Anul ăsta nu le-am dat cu nimic și au făcut multe migdale, în jur de 30-35 de kilograme un singur migdal, iar în alți ani i-am îngrijit și nu au dat așa rod, s-au scuturat florile. Primăvara, migdalii sunt primii pomi care înfloresc”, spune fermierul buzoian.

Efortul şi munca depusă pentru întreţinerea unei plantaţii de migdali merită din plin, afirmă Andrei Dragomir care se declară mulțumit de câștigul raportat la investiție și la munca depusă peste an.

Articole înrudite