Ascultă Radio Antena Satelor Live

„Târgul de Fete” de pe Muntele Găina are loc în acest sfârșit de săptămână

Mii de oameni sunt aşteptaţi, la acest sfârşit de săptămână, la cea mai mare sărbătoare populară din România, „Târgul de Fete” de pe Muntele Găina.

20 Iulie 2018, 07:36

Acesta este organizat în cea mai apropiată duminică de sărbătoarea Sfântului Ilie, 20 iulie.
„În fiecare an, pe Muntele Găina se scrie povestea 'Târgului de Fete', cea mai cunoscută sărbătoare populară din România. 'Târgul de Fete' este pe drept cuvânt un brand important al României, iar în vechime sărbătoarea era un prilej pentru oamenii din zonă să se întâlnească venind din localităţile apropiate Muntelui Găina, să îşi revadă rudele sau prietenii, iar pentru tineri să se cunoască, să lege prietenii şi chiar să se căsătorească. Acum, 'Târgul de Fete' de pe Găina reprezintă încercarea noastră de a susţine şi promova zestrea unică a românilor: meşteşugurile tradiţionale, portul popular românesc, obiceiurile şi tradiţiile, dar şi muzica populară autentică”, a spus managerul Centrului de Cultură „Augustin Bena” Alba, Alexandru Pal.
„Târgul de Fete” va debuta sâmbătă, în Avram Iancu, cea mai apropiată localitate de Muntele Găina, unde vor avea loc demonstraţii meşteşugăreşti, o expoziţie de fotografie etnografică, un spectacol folcloric, în care vor evolua ansambluri din Alba Iulia, Noşlac, Teiuş, Blaj, Sohodol, Sibiu şi Anenii Noi (Republica Moldova). Printre soliştii invitaţi se numără Veta Biriş, Oana Venţel, Alexandru Bărăştean, Bianca Şuşman. Seara, va avea loc un foc de artificii, după care se va urca pe Muntele Găina.
Aici, de la ora 21,00, este programat un concert extraordinar de muzică folk şi country rock, cu Desperado, Cătălin Condurache şi Sandi Deac, Vali Şerban şi Florin Săsărman. După un recital al Nicoletei Nucă, „petrecerea va continua până târziu în noapte cu discotecă în aer liber, focuri de tabără şi focuri de artificii”.
Duminică, „Târgul de Fete” va începe cu momentul tradiţional al ceremonialului solemn de la Crucea Iancului, la 1.486 de metri altitudine, unde va fi arborat drapelul naţional, va avea loc o slujbă Te Deum, iar oficialităţile care vor fi prezente la eveniment vor depune coroane de flori.

Momentul solemn va fi accentuat de Tulnicăresele din Avram Iancu şi Fanfara „Augustin Bena„ a Judeţului Alba, se menţionează în comunicat.

Manifestările vor continua cu Târgul Meşterilor Populari şi cu un spectacol extraordinar de folclor, în care vor evolua Mariana şi Adriana Anghel, Marius Ciprian Pop, Mirela Mănescu, Felicia Stoian, Alexandra Chira şi alţi solişti vocali, dar şi ansambluri folclorice din Arad, Cluj, Bihor, Alba şi Republica Moldova.
Începând din 2006, „Târgul de Fete” de pe Muntele Găina este marcă înregistrată a Consiliului Judeţean Alba şi are ca slogan chemarea „Hai pe Muntele Găina, hai pe muntele dragostei!”.
Accesul pe platoul de pe Muntele Găina, unde se desfăşoară manifestările, este posibil pentru autoturisme şi microbuze de până la 20 de locuri. Din comuna Avram Iancu, drumul este unul pietruit. Pe munte a fost amenajată o zonă de campare şi există cisterne cu apă, menţionează sursa citată.
„Târgul de Fete” este organizat de CJ Alba, Centrul de Cultură "Augustin Bena" Alba, Primăria şi Consiliul Local Avram Iancu, în parteneriat cu grupurile locale „Pe Mureş şi pe Târnave” şi „Drumul Iancului”.
Cea mai mare şi mai veche sărbătoare populară din România, „Târgul de Fete” de pe Muntele Găina, unde, de exemplu, în urmă cu peste două decenii, au participat 100.000 de oameni, iar în urmă cu un deceniu, 20.000 de persoane, a cunoscut în ultimii ani un regres în ceea ce priveşte numărul celor care au ţinut să asiste la această manifestare.
Atestat documentar în 1816, târgul are, cu certitudine, o vechime mult mai mare, fiind cea mai cunoscută manifestare populară a românilor transilvăneni. Târgul a apărut datorită necesităţii de comunicare între locuitorii de pe văile Arieşului şi Crişurilor, care trăiau în aşezări izolate şi risipite. Alături de relaţiile economice, târgul a antrenat, în timp, şi relaţii matrimoniale, mulţi dintre moţi cunoscându-şi aici perechea. Astăzi, „Târgul de Fete” este doar un prilej de destindere, atât pentru locuitorii din zonă, cât şi pentru turiştii veniţi din toată ţara.
Legenda Muntelui Găina, de unde îi vine şi numele, spune că aici locuia o crăiasă, ce avea o găină care făcea ouă de aur, iar îndrăgostiţii care veneau să-şi mărturisească dragostea primeau câte un ou de aur.
La Târg a fost prezent, în 1852, şi împăratul austriac Franz Joseph I, în timpul unei vizite în Transilvania. După Primul Război Mondial, la „Târgul de Fete” de pe Găina a fost prezent prim-ministrul Ionel Brătianu, căruia i-a urmat, în 1924, regele Ferdinand. Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost, de asemenea, prezent la târg în mai multe rânduri.

Sursa: agerpres.ro
Sursa foto: ziarulunirea.ro

Festivalul de colinde, "Noi umblăm a colinda", la Oradea
Festivaluri 04 Decembrie 2023, 14:25

Festivalul de colinde, "Noi umblăm a colinda", la Oradea

Festival de colinde "Noi umblăm a colinda" - Evenimentul, ajuns la a XVII-a ediţie, se va desfăşura marţi, 5 decembrie 2023,...

Festivalul de colinde, "Noi umblăm a colinda", la Oradea
Începe o nouă ediție a Festivalului Național de Muzică Lăutărească Veche Zavaidoc
Festivaluri 02 Noiembrie 2023, 13:12

Începe o nouă ediție a Festivalului Național de Muzică Lăutărească Veche Zavaidoc

O nouă ediție a Festivalului Național de Muzică Lăutărească Veche, cea de-a XVI-a, se va desfășura în perioada 25-26...

Începe o nouă ediție a Festivalului Național de Muzică Lăutărească Veche Zavaidoc
Ziua Satului Românesc, în Muzeul Satului „de la Șosea”...
Festivaluri 24 Septembrie 2023, 02:40

Ziua Satului Românesc, în Muzeul Satului „de la Șosea”...

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” sărbătorește, pe 24 septembrie, Ziua Satului Românesc.

Ziua Satului Românesc, în Muzeul Satului „de la Șosea”...
Festivalul Național de Folclor „Ion Drăgoi”
Festivaluri 24 Septembrie 2023, 02:19

Festivalul Național de Folclor „Ion Drăgoi”

Festivalul Național de Folclor „Ion Drăgoi” va avea loc marți, 26 Septembrie 2023, ora 17:00, la Teatrul de Vară „Radu...

Festivalul Național de Folclor „Ion Drăgoi”
Festivalul Portului, Dansului şi Cântecului Popular
Festivaluri 05 Septembrie 2023, 15:56

Festivalul Portului, Dansului şi Cântecului Popular

"Hora care ne unește" este genericul sub care va avea loc duminică, 10 septembrie, în Argeș, Festivalul "Portului, Dansului...

Festivalul Portului, Dansului şi Cântecului Popular
Concurs internațional dedicat meșterilor argintari - România e reprezentată de Muzeul ASTRA
Festivaluri 31 August 2023, 07:19

Concurs internațional dedicat meșterilor argintari - România e reprezentată de Muzeul ASTRA

Muzeul ASTRA reprezintă România la Târgul de Meșteșuguri Tradiționale organizat de Muzeul Regional de Etnografie din Gabrovo,...

Concurs internațional dedicat meșterilor argintari - România e reprezentată de Muzeul ASTRA
Argintari, căldărari, rudari… Festivalul meșteșugarilor romi, la SIbiu
Festivaluri 31 August 2023, 07:07

Argintari, căldărari, rudari… Festivalul meșteșugarilor romi, la SIbiu

Argintari, căldărari, rudari… Sunt cuvinte ale unui vocabular simplu, care la prima vedere nu spun mare lucru celor mai mulți...

Argintari, căldărari, rudari… Festivalul meșteșugarilor romi, la SIbiu
”EUROIUDAICA” - festivalul culturii și tradițiilor evreiești
Festivaluri 30 August 2023, 07:15

”EUROIUDAICA” - festivalul culturii și tradițiilor evreiești

Duminică, 3 septembrie începe, la Oradea, Festivalul ”EUROIUDAICA”, organizat de Federația Comunităților Evreiești din...

”EUROIUDAICA” - festivalul culturii și tradițiilor evreiești