-

Argeș: Concursul național de dansuri populare la Bârla

Localitatea de pe valea râului Cotmeana găzduiește singurul concurs din Argeș dedicat exclusiv formațiilor artistice de dansuri, care îmbină armonios portul, tradițiile și măiestria jocului popular.

Astfel, pe 3 august 2019, de la ora 17,00 are loc o nouă ediție a concursului național de dans popular sugestiv intitulat, "Floare de câmpie".

Cel mai longeviv promotor al actului artistic din această zonă, profesorul Voicu Dumitrescu, în vârstă de 82 de ani, a precizat că, pe scenă vor evolua în jur de 15 formații artistice din mai multe zone ale țării: Argeș, Gorj, Olt, Teleorman, Dâmbovița și Prahova.

Anul acesta, concursul de la Bârla aduce în premieră și alte elemente de noutate, aflam de la Constantin Pasol - corespondent Radio Antena Satelor.

"Un moment aparte al acestui concurs va fi prezentare pe scenă, în fața juriului și a publicului, de către fiecare formație aflată în concurs, a unui dans specific zonei de proveniență, necunoscut publicului larg sau scos din "lada de zestre".

Prezentare se va face atât prin joc , dar va fi și explicat prin vocea coregrafului sau a unui membru al ansamblului aflat în concurs.

În funcție de elementele specifice jocului, de modul de interpretare și de costumele dansatorilor, membrii jurului vor puncta evoluția dansatorilor"- spune prof. Voicu Dumitrescu.

Festivalul din Argeș se va încheia duminică seara, odată cu incheierea manifestărilor dedicate zilei localității Bârla.

Foto: pixabay.com

Articole înrudite