-

Incepe Festivalul de folclor "Rodica Bujor"

De marea sărbătoare a Sfinților Mihail și Gavriil, în comuna Cândești, județul Dâmbovița, are loc Festivalul "Rodica Bujor", festival dedicat marii interprete a folclorului românesc, născută în comuna vecină, Voinești.

Aflat la cea de-a IV-a ediție, festivalul este organizat de Consiliul Județean Dâmbovița, Centrul Județean de Cultural și Primăria Comunei Cândești.

Evenimentul va avea loc la Căminul Cultural din satul Dragodănești începând cu ora 16,00.

La peste două decenii de la dispariţia ei, Rodica Bujor rămâne, prin repertoriul variat şi stilul autentic, „o minune a cântecului popular românesc”.

Această descriere făcută de George Enescu s-a confirmat în timp, prin includerea numelui artistei în patrimoniul vocilor româneşti de valoare, alături de Maria Tănase, Ileana Sărăroiu, Ioana Radu şi Maria Lătăreţu.

Festivalul este organizat în memoria marii artiste a acestor meleaguri, iar pe scenă se vor afla interpreți de valoare ai folclorului nostru acompaniați de orchestra de muzică populară "Chindia" din Târgoviște.

Invitați vor fi: Maraiana Ionescu Căpitănescu și Gabriel Dumitru.

Rodica Bujor s-a născut pe 30 iulie 1914 în comuna Voinești, județul Dâmbovița. Încă de mica a fost înconjurată de cântecul popular și chiar din timpul școlii a reușit să-și formeze un repertoriu de muzică lăutărească.

Cel care a descoperit talentul acesteia este compozitorul George Enescu, care a sugerat ca numele ei să fie Rodica Bujor “cum sunt bujorii din obraji”.

Rodica Bujor rămâne „o minune a cântecului popular românesc”, definirea lui George Enescu confirmându-se peste timp prin includerea numelui Rodicăi Bujor în patrimoniul de valori româneşti.

Pentru a aduce omagiul binemeritat vieţii şi carierei interpretei, Consiliul Județean Dâmbovița prin Centrul Judeţean de Cultură Dâmboviţa, împreună cu Primăria comunei Cândeşti, organizează în fiecare toamnă, un festival care-i poartă numele.

Sursa: Constantin Pasol