-

Ioana Dîrstar - pentru ea cântecul „ia forma inimii”

IOANA DÎRSTAR este tânăra interpretă a cântecului popular reprezentativ pentru Țara Buzaielor sau depresiunea Întorsura Buzăului din județul Covasna. E o zonă aflată în inima Carpaților de Curbură, respectiv în sud-estul Transilvaniei.

Încă din perioada adolescenței, Ioana și-a propus ca unic și de neînlocuit instrument al inimii, CÂNTECUL! De ce …cântecul popular? Pentru că “uneori are forma inimii și ascunde în el la fel de multă viață, alteori , în propriul ritm exprimă trăiri, sentimente,doruri și frumuseți”.

Cu dor de frumos și de cântec popular, IOANA DÎRSTAR a realizat recent, prima colecție personală de cântece, sub îndrumarea maestrului Ovidiu Barteș .Sfera largă a liricii neocazionale este definită prin abordarea celor trei genuri: doina, cântecul propriu-zis si cântecul de joc.

Formula artistică pentru care a optat în momentul intrării în studioul de înregistrări a fost Orchestra LĂUTARII din Chișinău și maestrul dirijor NICOLAE BOTGROS.

“Zi, lume, ce vrei să zici”- este una dintre melodiile cu care IOANA DÎRSTAR a ajuns deja la inimile iubitorilor de folclor. Timp de 6 saptamani s-a situat in varful clasamentului muzical, al celor mai tinere voci din muzica populara romaneasca, TOP “ ZECE VOCI DE ZECE “, difuzat in fiecare DUMINICA, de la ora 18,00.

Cu „Eu sunt fată de la munte” a ajuns din nou la vârful topului.

Un succes meritat de tînăra de numai 25 de ani, absolventă a Liceului de Muzică „Tudor Ciortea” din Brașov, apoi a Universității de Arte „George Enescu” din Iași, dar și a masterului în Etnologie, antropologie culturală și folclor, la Universitatea București.

Din repertoriul ei reținem melodiile:

Zi, lume, ce vrei să zici

Eu sunt fată de la munte

Votează cele mai bune voci tinere în TOP 10 VOCI DE 10

Te-ar putea interesa și alte profiluri de tineri soliști

Ionuț PETREACĂ

Florin PÂRLAN

Anuța ARGHIROI

Ancuța CORLĂȚAN