Cântecul a fost călăuza vieţii Elenei Roizen; „Nu pot trăi fără cântec, este ca aerul, îl respiri ca să nu mori!”

Festivalul cântecului popular “Elena Roizen”, ajuns la ediţia a IX-a, se va desfăşura în perioada 11-12 iunie, iar evenimentul cultural este organizat de Primăria Oraşului Ovidiu, Consiliul Local Ovidiu şi Centrul Cultural “Elena Roizen”.

Concursul se adresează interpreţilor amatori, solişti vocali de muzică populară din ţară şi din Republica Moldova, cu vârste cuprinse între 16 şi 26 ani.

Născuta în prima zi de februarie a anului 1945 în orașul Ovidiu, Elena Roizen şi-a petrecut anii copilăriei pe aceste meleaguri și, încă de pe atunci, a descoperit bucuria de a cânta.

A dat primele „spectacole” pe un gard care străjuia curtea casei părintești, fermecând oamenii satului care, spre seară, întorcându-se de la câmp împreună cu cei din familia sa, se opreau să o asculte.

Părinții săi, Gherghina și Anton Barbu au avut zece copii. Şapte s-au născut în satul Plopu, aflat lângă Murighiol, județul Tulcea, iar ultimii copii, Elena, Nicolae și Mihai s-au născut în Ovidiu - Constanţa.

Elena Roizen a urmat astfel cursurile școlii primare din comună, apoi a reușit cu brio la examenul de admitere la Școala Medie nr. 3 din Constanța, pe care a absolvit-o cu diplomă de bacalaureat în anul 1963.

Atât în perioada școlii primare, cât și în vremea liceului a participat la serbările școlii și la concursurile interșcolare, unde a obținut o serie de premii.

În 1961, Radiodifuziunea Română a organizat și la Constanța concursul „Cel mai bun din zece”, iar Elena Roizen s-a bucurat de aprecieri și a primit numeroase scrisori de felicitări din toată ţara.

După absolvirea liceului s-a căsătorit cu Marcel Roizen, profesor de limba engleză. În 1965 și 1968 li s-au născut cei doi copii: Mihail-Codruț și Clara-Alina.

În anul în care şi-a întemeiat familia, 1963, Elena Roizen, sub îndrumarea lui Boris Marcu și Paul Marinescu, înregistrează câteva piese pe bandă de magnetofon şi le dă spre audiție comisiei.

Au fost aprobate două : „Hai Dunărea mea” și „Dobroge, măicuță bună” (1965). Aceste cântece dobrogene i-au adus preţuirea publicului şi colaborarea cu Radiodifuziunea Română, dar şi cu Casa de discuri „Electrorecord” unde, în 1966, a lansat primul LP avându-l ca dirijor pe Victor Predescu. În acelaşi an a colaborat cu Casa de Creație Constanța și a realizat o culegere de cântece dobrogene, „Zboară, zboară pescăruș”.

În 1967 s-a angajat solistă la Ansamblul de cântece și dansuri „Brîulețul” din Constanța. Au urmat numeroase spectacole în țară. În 1970 a efectuat un turneu cu acest Ansamblul în Africa Centrală. Din 1971-1974 a colaborat cu ARIA.

În tot acest timp a fost invitată să cânte la mai multe ansambluri sau orchestre din țară în Satu Mare, Baia Mare, Brașov, Suceava, Bacău, Cluj, Negrești-Oaș, Filarmonica din Ploiești, Tulcea, Arad, Alba Iulia, Oradea, Timișoara, Craiova, colaborând, pe litoral cu Orchestra populară din Iași, Bârlad și cu Orchestra Radio. A participat la o lungă serie de spectacole, pe platforme industriale, dirijate de marele dirijor George Vancu.

La 25 septembrie 2007, după o lungă suferință şi luptă cu o boală incurabilă, părăsește scena viieții, dar cântecul său a rămas în inimile celor care au preţuit-o întreaga viaţă.

În anul 2008, la început de februarie, oraşul Ovidiu i-a adus un prim omagiu prin Festivalul Cântecului Popular „Elena Roizen”. Tot în 2008, în luna septembrie, la un an de la dispariţia doamnei folclorului dobrogean, în faţa Centrului Cultural Ovidiu, a fost dezvelită o statuie din bronz ce-i este închinată.

Cu emoţie în glas, profesorul Marcel Roizen sublinia cu această ocazie: „Proiectul statuii a demarat în urmă cu un an, la iniţiativa Primăriei Ovidiu şi cu ajutorul Centrului Judeţean pentru Conservarea Culturii Tradiţionale Constanţa. S-au implicat în acest proiect Petre Paul Nicolescu, directorul Muzeului de Artă, Doina Păuleanu şi sculptorul Mircea Enache, care a şi realizat bustul.

Mircea Enache nu a cunoscut-o personal pe Elena, dar eu am stat destul de mult în atelier, alături de dânsul şi am asistat la naşterea unei statui, am adus fotografii din arhiva personală, iar orice sugestie de-a mea a fost primită cu mare căldură.

Statuia care a fost inaugurată a reuşit să sugereze, puţin stilizat, chipul şi expresia Elenei. Subliniez faptul că Elena s-a condus după un principiu: nu pot trăi fără cîntec, este ca aerul, îl respiri ca să nu mori”.

Autor: Luminiţa Tucă