-

pompieri cautandBăieţelul de 9 ani dispărut, duminică, în satul Stăncilova a fost găsit la aproximativ 3 km de casă şi nu este rănit, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Semenic (Caraş-Severin).

Băiatul s-a pierdut duminică, fapt pentru care autorităţile cărăşene s-au mobilizat pentru a-l căuta. „În urma unui apel la 112, primit în data 7.01.2018, în jurul orei 15,00, care anunţa că un băiat în vârstă de 9 ani s-a îndepărtat de tatăl său şi a dispărut în zona localităţii Stăncilova - comuna Şopotu Nou, sub coordonarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Semenic al judeţului Caraş-Severin s-au constituit echipe de căutare-salvare, care acţionează în aceste momente, în teren, pentru căutarea copilului”, se arată într-un comunicat al ISU Semenic, remis, duminică, AGERPRES.
Echipele care au acționat pentru căutarea băiatului au fost formate din pompieri, jandarmi, poliţişti, membri ai Serviciului de Voluntari pentru Situaţii de Urgenţă Şopotu Nou şi cetăţeni.
„Copilul a fost găsit la circa trei kilometri distanţă de casă. Din fericire, nu este rănit”, a precizat Elena Tarla, purtătorul de cuvânt al ISU Semenic.

Sursa: AGERPRES