-

Țăranul român din... Kazahstan. Cum, când și de ce a ajuns acolo

Românii din „micile Românii” din afara granițelor țării ne surprind mereu prin atașamentul lor față de „patria mamă”. Chiar și atunci când îi separă zeci mii de kilometri, două sau trei generații petrecute „în afara” granițelor firești și traiul într-o cultură mult diferitî de a noastră.

Astfel de oameni sunt și cei peste 40.000 de români din Kazahstan, fostă republică sovietică. Majoritatea o reprezintă... țărani de dincolo de Prut, autoexilați în căutarea unui trai mai bun, în vremea Sovietelor.

Domnule Nicolae Plushkis, o sa incepem prin a va intreba: de ce e nevoie de o asociatie a romanilor in Kazahstan, atat de departe, in inima stepelor Asiei...?

Pentru ca in Kazahstan sunt, oficial, 21.000 de romani. Neoficial sunt 40.000 de mii. De ce? Pentru ca daca are o fiica, s-a casatorit, a facut copii, copiii au fost trecuti dupa nationalitatea tatalui. Deja devine ori rus, ori neamt, ori kazah...

Sunt trecuti in acte ca “romani' sau ca “moldoveni'?

Cei mai multi sunt moldoveni. Dar nu pentru ca asa s-au declarat, ci fiindca nationalitatea unui copil era stabilita de nationalitatea tatalui, pe teritoriul fostului URSS. Si acum, in Kazahstan, e la fel. Romani sunt doar vreo saizeci, iar asta pentru ca sunt urmasi ai fostilor prizonieri de razboi romani. Urmasii celor stabiliti aici pe vremea tarului si apoi pe vremea sovieticilor, daca au venit din Basarabia, sunt trecuti ca “moldoveni'.

Si dumneavoastra ce nationalitate aveti?

O sa radeti. Eu nu sunt trecut nici roman, nici moldovean, ci lituanian, pentru ca mama mea s-a casatorit cu un lituanian.

Țăranul român de la capătul lumii

Explicati-ne cum si cand au ajuns romanii – fie ca-i numim asa sau moldoveni, basarabeni - in Kazahstan?

Au fost mai multe trepte. Prima data s-a intamplat asta pe timpul lui Stalakan, cand Basarabia era in Imperiul Tarist; atunci basarabenilor li s-a promis pamant. Prin 1906... Si taranul nostru, dupa pamant, o plecat in Kazahstan, cu carul, cu boii... Au mers caravanele sase luni pana acolo. Cand au vazut pamantul din Kazahstan, ca nu rodeste, nu se face nimic pe el, unii s-au intors. Altii, nemaiavand posibilitati, au ramas acolo. Si in ziua de azi s-au pastrat in regiunea Aktubinsk doua sate, unu-i spune Basarabka si altu-i spune Moldovanka. Al doilea val a fost dupa 1940, 28 iunie, mai exact, undeva prin 1941. A fost primul val de deportari. Arhivele cu deportatii au fost inchise, nu avem o statistica a deportarilor. Dar am trimis o scrisoare la arhive, pentru ca abia acum KGB a dat voie sa se deschida. Dar cred ca cel putin 40.000 de deportati au fost, din Basarabia si Bucovina de Nord.

Cum traiau ei? In ce conditii?

Deportatii munceau la stat, fortat, nu aveau nici un drept. Traiau in baraci cu paturi de scanduri, suprapuse. Foarte multi nu au rezistat si au murit, pentru ca sunt niste friguri nemaipomenite. Anul acesta am avut si temperaturi de minus 52 de grade, in Kazahstan. Si multi au murit, multi s-au intors. Am gasit, iata, o familie pe nume Cretu, care vine de undeva din Falesti. Aceia au fost deportati asa: o mama, trei copii mititei, o sora mai mare si taica-su. I-au adus pana la Muntii Urali. Pe taica-su si pe sora mai mare i-au trimis undeva in Siberia, ca nu mai stiu nici in ziua de azi nimic de ei. El, cu maica-sa si cu astia mai mici – unul era nascut in '37 – au fost dusi in Kazahstan. Sa-mi ziceti mie, ce pacat facuse copilul ala mai mic, de trei ani si ceva, sa fie luat din satul lui si dus tocmai la frigurile alea din Kazahstan? Si cum imi povesteste, dupa interviul pe care l-am luat de la dansul, abia in '53 prima data au imbracat chiloti, nici asta nu aveau. Datorita poporului kazah, care ii lua prin iurte si-i imbraca, ii hranea, au supravietuit. Au invatat... iaca, acel despre care va vorbesc, a devenit inginer, apoi director la o mina din Kazahstan, acum e pensionar.

Ce meserii au?

Pai, uite, Simion Plamadeala a fost miner, eu sunt profesor de sport. Avem multi profesori. La scoli am gasit nume cum e Munteanu, seful politiei financiare a regiunii se numeste Puscasu.

Ce se spune despre romani, despre basarabeni, in Kazahstan?

Nu stiu ce se spunea despre moldoveni, dar inainte se spunea. Dar acum, datorita infiintarii societatii si pentru ca noi suntem prezenti peste tot in costume nationale, cu cantece, cu bucate romanesti, acum se uita cu totul altfel, au inteles ce inseamna Romania.

E greu sa-i adunati laolalta?

Sa-i aduni de prin toate partile Kazahstanului e practic imposibil, dar daca te uiti pe harta, cam 10 Romanii cred ca incap pe teritoriul Kazahstanului. Noi suntem in centru, unde avem oficial 3.867 de romani. Ei le zc “moldovani', dar pentru mine tot romani sunt. Din toate regiunile, cei mai multi sunt la noi.

Acum deschidem o filiala in regiunea Zhezkazgan, unde se afla cea mai mare exploatare de cupru, a doua se deschide in Almata si mai este o filiala la Pavlodar. Putem sa-i unim. Vrem sa facem si un congres al romanilor din Kazahstan. Mai dorim ca anul acesta sa ridicam un monument in memoria deportarilor staliniste in Kazahstan. Din Bucovina de Nord si Basarabia. Este un monument in Kazahstan ridicat in memoria soldatilor romani prizonieri de razboi, care au fost peste 7.000 si multi au murit acolo si au fost ingropati in Karaganda. Monumentul asta parca ne uneste pe toti, este ceva sfant. A fost si Basescu, Iliescu l-a deschis. Toti ministrii de externe au fost acolo. Pe 1 mai e Ziua Popoarelor din Kazahstan. Toate popoarele sarbatoresc identitatea, cultura lor. Ultima oara am scos 40 de romani in costum nationale, in strada.

Domnule Nicolae Plushkis, nici destinul dumneavoastra nu e tocmai “liniar'. V-ati nascut in Calarasi, R. Moldova, tatal fiind lituanian, mama romanca. Acum locuiti in Karaganda, Kazahstan, fosta republica sovietica...

Mama e romanca, e Munteanu, si e nascuta in 1935, cand nu era Republica Moldova. Eu, dupa pasaport is lituanian, ca tata a fost lituanian. Dar dupa suflet, dupa minte si dupa gandire, sunt roman. Eu nu m-am nascut in Kazahstan, ci in Republica Moldova. In Kazahstan am ajuns in anul 1980. Eu am ales sa merg in Kazahstan. De ce? Sincer, mi s-a spus ca in Moldova “nu trebuiam'.

Cum adica “nu trebuiati'? De ce?

Stiam prea bine limba romana. Acolo am facut facultatea de sport. Sunt antrenor emerit al Kazahstanului, antrenez o echipa de basket, sunt arbitru international, predau la facultate, am fost sef al catedrei de educatie fizica la Universitatea din Karaganda. Am facut legaturi cu Universittaea Babes Bolyai, am trimis acum niste studenti din Karaganda care fac masteratul la Cluj.

Vorbiti excelent romaneste...

Noi am avut o scoala foarte buna la Calarasi, iar invatatorul nu ne punea sa scriem “Caiet de limba moldoveneasca', dar “Caiet de limba materna'. Vorbim limba mamei, limba romana. Nu stiu daca sunt un cetatean al planetei, dar noi suntem singurii care duc cultura romaneasca atat de departe in spatiul ex-sovietic. Traditiile si obiceiurile noastre, le aratam la toti.

Ce inseamna prezenta romanilor la cele doua mari sarbatori ale tarii in care locuiti acum, Ziua Popoarelor din Kazahstan si Ziua Limbilor Popoarelor din Kazahstan?

Ziua Popoarelor este pe 1 mai, iar Ziua Limbilor e pe 28 septembrie. Noi din timp ne gatim, iata, spre exemplu, femeile noastre fac bucatele – se indeamna una pe alta: tu faci sarmalele, tu faci placintele, tu faci mamaliga s.a.m.d. - ca sa avem toate mancarurile noastre traditionale pe masa. Copiii sunt organizati in stilul lor, cu dansurile, cu cantecele, noi – cu baladele. Si ce e important e ca batranii – ati vazut, la Alba Iulia, ca v-am adus un batranel de optzeci si ceva de ani, pe dl Rusnac – au o mandrie sa arate ca sunt romani: “Iaca, ma imbrac cu ia, cu camesa asta romaneasca', spun ei, si pana si drapelul romanesc il iau in mana.

Vorbeati despre bucatele romanesti – cu ele se fac nuntile, se fac botezurile, se fac duminicile in familie.

Cu bucatele romanesti suntem prezenti permanent. Noi tot timpul avem pana si branza de oaie, branza de burduf – pe care o aducem tocmai din Romania – de mamaliga nici vorba nu poate sa fie sa lipseasca, pentru ca am adus faina de popusoi, ca sa putem sa ne facem. La noi, la sediul Societatii, avem o bucatarie acolo, unde facem mancare si ne gramadim toti la masa, practic, in fiecare duminica.

Sotia dv., care e rusoaica, gateste romaneste... de la cine a invatat?

De la mine...

Si prietenii dv., care sunt de atat de multe nationalitati, cum apreciaza bucatele romanesti?

Foarte bine. E asa, ca un exemplu. Cand este 1 mai, se face o masa afara, plina cu bucate romanesti. Noi nu dovedim sa-i hranim pe toti, de alte nationalitati, care ajung la masa noastra. Parca trec hoardele tatarasti, matura tot.

Copiii dumneavoastra vorbesc romaneste?

Vorbesc. Si sotia mea vorbeste, ca am invatat-o limba mamei mele. Copiii i-am trimis la scoala in Basarabia si apoi in Romania.

Dar biserica in limba romana aveti?

Biserica in limba romana nu este, numai biserica ortodoxa rusa, unde mergem cu totii, de toate nationalitatile. Toate sarbatorile le facem cu rusii, pe stil vechi. Dar as vrea sa va spun ca mai este o sarbatoare mare pentru noi, 31 mai, cand este ziua jertfelor staliniste. Atunci, tot timpul mergem la monument, cu flori, cu ambasadorul ori cu consulul Romaniei in Kazahstan. Mergem la monumentul ridicat in memoria soldatilor romani prizonieri in Kazahstan. Au fost peste 7.000, din care au murit mai mult de 900. Ceilalti, o parte s-au intors in Romania, altii au ramas acolo si s-au casatorit cu kazahe. Pot sa va dau cateva exemple de familii: Casoveanu, Cotoi, care au urmasi. Parintii au fost in lagare, s-au casatorit. Era o lege: el fiind prizonier intr-un lagar stalinist, daca se casatorea cu cineva de acolo putea sa mearga seara acasa. Ziua venea la munca. Era vorba de munca fortata, foarte grea, ca mai bine faceai zece razboaie o data decat muncile astea. Ziua ii puneau si sapau santuri, noaptea mureau ori de frig, ori de foame, ii aduceau cu saniile, ii bagau in gropile astea, ziua mergeau cu tancurile pe deasupra, sa taseze pamantul, sa nu stie nimeni ce s-a intamplat. Asta o fost si soarta nemtilor, a finlandezilor, a ungurilor, japonezilor, a francezilor, a azerilor, chiar si a rusilor, a coreenilor, a lituanienilor, a kargazilor, a kazahilor, chiar... Toate aceste nationalitati au acum monumente acolo.

Cate nationalitati exista in Kazahstan?

Sunt 130 de nationalitati.

Romanii sunt o comunitate mai mica, mai mare?...

Cea mai mare comunitate e a nemtilor, iar pe locul doi sunt rusii... dar ei nu au unirea pe care o avem noi, nu pot sa stea la masa impreuna, cu bucate, cu cantece... Mai sunt ucraineni multi. In momentul de fata important este ca am reusit sa ne unim. Asa vedem cati suntem, cati mai vorbim limba...

Spuneati despre d. Simion Plamadeala ca si-a vandut surtucul ca sa cumpere un volum din Eminescu..., la un moment dat cand in Karaganda au ajuns niste romani care vindeau carti romanesti tiparite cu grafie latina. Mai spuneti-mi o anecdota, o istorie de-a romanilor din Kazahstan.

O sa va mai spun una de-a lui Simion Plamadeala: in 2008, cu ajutorul Departamentului pentru Romanii de Pretutindeni, am facut, cu mai multi romania din Asociatia “Dacia', o vizita in Moldova si-n Bucovina, pe la toate manastirile, si a fost si Simion Plamadeala cu noi. Pe cine intalnea pe drum, el il oprea si-i spunea: “Imi pare foarte bine ca vorbiti in limba poporului nostru, ca vorbiti romaneste'... L-am intrebat atunci: “Mosule, dar in ce limba ai vrea sa se vorbeasca in Romania?'.

 

Articole înrudite