-

Ion Istrate, Veteranul Marii Uniri

Este cel mai în vârstă dintre veteranii de război ai României. Și, printr-un miracol, ultimul dintre aceia care i-a văzut cu ochii lui pe românii veniți la Alba Iulia, la 1 decembrie 1918, ca să gireze cu sufletul lor Marea Unire. El este Supraviețuitorul.

Ion Istrate s-a născut la 25 octombrie 1911. Anul acesta, de ziua Armatei - și de ziua nașterii sale - a fost din nou înaintat în grad. Este, acum, sublocotenent în retragere. El, cel care-a făcut frontul celui de-al doilea război mondial ca sergent, el - cel care-a trăit spaimele primului mare război dar și bucuria imensă a Unirii.

Povestea noastră începe, deci, acum 97 de ani. Pe-atunci, moș Ion era un flăcăuaș de numai 7 ani, abia împliniți. S-a alăturat grupurilor de oameni care grăbeau spre cetatea Albei Carolina, să fie parte la cel mai important eveniment al neamului românesc. Cu inocența și frumusețea vârstei lui - și fără a înțelege, atunci, rosturile acelui moment de vârf din istoria neamului. A avut vreme, apoi, 97 de ani, să cuprindă-n emoții toate amintirile acelei zile.

Satul lui, Drașov, este nu departe de Alba Iulia, pe drumul care duce către Șpring. Mulțimile de români care soseau din toate părțile – pe jos, ori în care, ori călări – au stârnit mai întâi interesul copiilor. „Ăi bătrâni s-au mirat și ei, cum de-or vrut copiii, mai întâi, să meargă la Alba Iulia, și pe jos, numa’ să meargă!” – ne-a povestit Ana, una dintre nurorile lui. Ana Istrate a intrat în familia lui moș Ion acum 54 de ani. Bărbată-su, fiul cel mare al veteranului, a murit. Și Ileana – cu care moș Ion a trăit în bunăînțelegere 76 de ani – s-a dus din lumea aceasta. Au rămas ei doi, să-și povestească unul altuia despre vremea apusă. „Eu m-am dus, tu, pe jos până-n Cunța, și după aia până-n Alba! La 7 ani, fugeam, tu, după lume. Și părinții aproape să nu știe că eu mă duceam acolo. Iac-așa îmi povestea moșu’ când îl întrebam cum a fost la Alba Iulia”. Tanti Ana mai știe, cât de la socri, cât de la alți bătrâni ai satului, duși acum, cu poveștilor lor cu tot, în cimitirul de lângă biserică, și că la vremea aceea țăranii din Drașov erau mulțumiți să vază că și pruncii lor se bucură de cele prin care trece țara. „Părinții lor tare bucuroși or fost, când or văzut că până și copiii își dau seama de treaba aceasta”.

În 1922, patru ani mai târziu, copilul din Drașov a făcut încă o dată drumul până la Alba Iulia. Era în 15 octombrie, ziua încoronării Regelui Ferdinand și a Reginei Maria – monarhii României Mari – dinaintea poporului recunoscător. „Ce-am văzut? Păi, ce să văd: OAMENI! Pe rege l-am văzut. Era fălos. Și lumea striga: «Să îl ție Dumnezeu sănătos!» și «Doamne ajută!»”.

Lui Moș Ion Istrate, fiul lui Ștefan, mai proaspete îi sunt amintirile despre război. Cel în care a fost cătană. La 11 septembrie 1941, pe când avea 30 de ani, a fost înrolat la Regimentul 92 Infanterie din Orăștie. După numai câteva săptămâni de instrucție, a și ajuns pe frontul de răsărit, la asediul Odessei. Principala sa misiune a fost să asigure paza trenului militar care transporta muniţia, armamentul, tehnica de luptă, efectivele regimentului la acţiunile duse de aceştia pe tot frontul de Est. După Odessa, a urmat Crimeea: Kerci, Sevastopol. După numai un an de război, într-o acțiune în Munții Tatra, este rănit și trimis într-un spital din țară. Pe 20 octombrie 1942 e demobilizat și lăsat la vatră.

Centenarul care a văzut cu ochii lui Marea Adunare Națională de la Alba Iulia a ajuns ofițer al armatei române. Decorat cu „Virtutea militară clasa a II-a” și cu Emblema de Onoare a Armatei României este unul dintre eroii aproape neștiuți ai neamului. La 104 ani, a fost înaintat din nou în grad. Din 25 octombrie, este sublocotenent (în retragere). La 73 de ani de la demobilizarea sa, veteranul Ion Istrate a ajuns... ofițer. 

Pe moș Ion Istrate l-am întâlnit, în casa lui din satul Drașov, comuna Șpring, ducându-ne și noi la Alba Iulia, pentru a lua parte la celebrarea Marii Uniri și a fi prezenți, în mijlocul co-naționalilor veniți din 30 de țări, la Congresul Spiritualității Românești. Aveam cu noi, spre a o duce la cinstita adunare a românilor, o altfel de eroină. Una care a făcut înconjurul planetei, dusă din mână în mână, din om în om. Suveica Mamei Ruța din Mândra, Țara Făgărașului. Suveica Mamei Ruța (și ea mai veche de 100 de ani) s-a întâlnit astfel, în drumurile ei, cu ultimul dintre românii care au văzut Unirea. Bătrânul i-a mângâiat lemnul netezit de atâtea mâini și povești, iar suveica a tras din firul amintirilor lui, pentru a țese o pânză nouă.

L-am întrebat ce-ar vrea să le transmită românilor plecați de acasă, românilor adunați la Congres? „Să aveți o viață sfântă și plăcută lui Dumnezeu. Să ajungeți ca mine, la anii ăștia. Dar să nu uitați ce-i mai important: că omul trebuie să iubească cinstea și dreptatea, să fie omenos și să nu urască. Lui Dumnezeu să-i mulțumească și de bine, și de rău”. Despre Unirea de la 1918, a vrut el să le mai spună românilor din toată țara și din diaspora că „a fost bine că s-a făcut. Pe vremea aceea, românii țineau unul la altul, unul cu altul. Ar fi bine să fie din nou România mare, cum a mai fost. Să dea Domnul ca, până la sfârșitul vieții lor, românii să se unească”.

Viața lui Ion Istrate se măsoară cu secolul. Acasă la el, a fost un om simplu. Țăran. La plug, la sapă, la seceră. A fost cantor la biserică. Casa în care trăiește e de-o vârstă cu el. Cu nevasta a trăit în bună înțelegere 76 de ani. Trei sferturi de veac! Au avut împreună cinci copii – trei fete și doi băieți. Unul dintre băieți, soțul nurorii Ana, a murit. Celălalt, Vasile, a fost și el, o vreme, muncitor român în țări străine. Acum s-a întors la casa lui, la Sibiu, și împreună cu Sorin, fecioru-su, e mai tot timpul pe lângă bătrân. Aproape-i sunt și ceilalți șapte nepoți, mai ales la zile mari, când stau împreună la masă.

Text și foto: Simona Lazăr

Moș Ion aude binișor, vorbește încet, se mișcă greu. Dar parcă tot și-ar dori s-o mai ducă așa măcar vreo 3 ani, să-l prindă pe el, centenarul, suta de ani a României Mari. Și, poate, s-o găsi cineva să-l mai ducă o dată în mijlocul mulțimii, la celebrarea Marii Uniri.

Articole înrudite