-

„Marea Unire în Chipuri”. Popas în satul fotografului Samoilă Mârza

„In dimineata zilei de 1 Decembrie Samoila Marza plecase cu satenii din Gal­tiu, imortalizand prezenta lor la Unire in trei imagini. Dupa 1918, a facut un album intitulat «Marea Unire in Chipuri».

Au fost pana la zece albume. Doua dintre ele au fa­cut parte din documentele Tra­ta­tului de Pace de la Versailles, de la Trianon. Alte albume, al­ca­tuite mai tarziu, au fost date epis­copului Iuliu Hossu, lui Ior­ga, generalului Berthelot, care i-a dat un permis de ca­la­to­rie, gratis, pe caile ferate franceze. Eu am descoperit ca mai sunt in tara trei albume. Sunt cam 30 de fo­to­grafii in fiecare, cu imagini de la Unire, dar si de la vizita lui Ferdinand in Tara Motilor (la Abrud, la Campeni, la Casa Me­moriala Avram Iancu de la Te­bea – cand se faceau 100 de ani de la nastere); sunt si imagini de la festivitatile de la 10 ani de la Unire...” Aurel Santimbrean, nepotul fotografului Unirii,  ar vrea sa faca un album cu toate imaginile rasfirate prin tot lo­cul ale lui Sa­moila Marza. Al­bu­me se mai gasesc azi la Academie, la Arhivele Sta­tului, la Episcopia greco-catolica din Cluj.

In dimineata de sfarsit de noiembrie, satul dormiteaza sub un cer mohorat. Cum treci podul, dinspre Santimbru, Galtiu ti se arata in tonuri de gri, de rozuri fanate, de verde prafuit si arama acoperita de bruma. E liniste, de parca n-ar fi inceput de sap­ta­mana, de parca n-ar urma Ziua Na­tio­nala. In satul in care s-a nascut Sa­mo­ila Marza, fotograful Unirii – uni­cul –, nu se mai strang taranii, laolal­ta, sa plece impreuna spre Alba Iulia.

Pe-ntai decembrie, de Ziua Unirii, va merge la Alba cine vrea, traind sarbatoarea fiecare pentru sine. Acum, comuna Santimbru – cu satele din cuprinsul ei: Galtiu, Coslariu, Totoi, Dumitra si Santimbru – e un fel de platfor­ma industriala a Albei. Are fabrica de caramida, sectie de incaltaminte, fabrica de mobila. Da’, vedeti dumneavoastra, parca se deosebesc oamenii, de o parte si de alta a raului. Acestia de-aici sunt mai «domnosi», aia din satele de dincolo sunt mai aproape de traditii, mai pastratori. Printre „astia de-aici” sunt si cei din Galtiu - satul fotografului Unirii.

Aurel Santimbrean, fost inginer de mina reintors in satul bastinei sale - si-a bastinei lui Samoil Marza - ne povesteste cum au decurs evenimentele din anul 1918. „Azi, parca 1 decembrie e o serbare si nu o sarbatoare, e un moment istoric aproape neluat in seama. In 1950, 1 Decembrie era un moment deosebit la noi, la liceu, la Alba. Parca azi tine­rii nu mai au entuziasmul de altadata al mosilor lor. Dar nu era asa in 1918!” Santimbrean e nepot prin alianta al fotografului („o sora de-a lui s-a maritat c-un frate de-al mamei”). Stie pe de rost istoria zilei de 1 decembrie de acum 97 de ani:  „Au venit maramuresenii, in 1918, cu trenul, pe jos, cu calul. Au dormit seara pe la ai din satul nostru. Si in gospodarie la noi erau doua camere in care au dormit. Si-mi zicea tata ca toata ziua si toata noaptea au jucat si au cantat cantece patriotice. Iar dimineata, la ora 5, au plecat la Alba Iulia. Dupa ei, am plecat si noi, galtenii.”

Plecarea galtenilor la Alba Iulia, pe 1 decembrie 1918, e pagina in cartea de istorie. A asezat-o acolo Samoila Marza, cand si-a fotografiat consatenii, desfasurand steagul cel mare, tricolor, tesut de galtence – impulsionate de invatatoarea Galeni Marza – si brodat de mainile lor. 'Galtiu. Traiasca Unirea si Romania Mare.' Asa au scris ele pe tricolor. „Nu stiu daca mai gasim azi oamenii care sa faca voluntar ceea ce au facut mosii nostri atunci. Samoila Marza a pus satul Galtiu in istorie. Datoria noastra e sa facem ca istoria sa nu fie uitata. Cred ca va trebui ca ziua de 1 Decembrie sa fie altfel sarbatorita si cu dragoste sa mergem la Alba Iulia, sa-i comemoram pe cei care au facut posibila Unirea. Ar trebui sa facem ceva sa-i dezmortim pe oameni!”

De ce ar avea nevoie galtenii? De o alta „Galeni Marza”, care sa adune femeile la claca, sa teasa din nou tricolorul. „Da, ar trebui sa facem asta. Razboaie de tesut s-or mai gasi pe la batranele satului. Poate la anul ne-om aduna din nou, sub tricolor, toata comunitatea, sa mergem pe jos pana la Alba Iulia, ca mosii nostri, si sa sarbatorim cum se cuvine Marea Unire!”

Aceasta e doar scanteia unei idei. Iar oamenii au nevoie de astfel de 'scantei' ca sa se aprinda in ei mandria de neam. Ni se povesteste o intamplare de-acum cativa ani, cand s-au inaugurat, la Galtiu, bustul lui Samoila Marza si troita eroilor, intr-un mic parc din mijlocul satului: „Inainte, erau numai greco-catolici. Apoi am avut in sat numai ortodocsi. Dupa ’90, unii au redevenit greco-catolici, dar nu era decat o biserica in sat si se sfadeau intre ei. Imaginati-va: cantorul de la greco-catolici si cel de la ortodocsi erau frati de-acelasi sange. Cand s-a inaltat troita eroilor, sa vedeti mi­nune: au venit la brat preotul greco-catolic si cel ortodox si, acestia doi, cantorii, fratii... Acum, slujesc si unii, si altii in aceeasi biserica, au program... unii sunt pana la pranz, ceilalti dupa-amiaza” . He-hei, n-a fost acolo Samoila Marza sa-i imortalizeze... cand s-au unit pentru o idee.
„Am asezat bustul mosului nostru aici, langa sosea, sa se-ntrebe oricine trece: «Oare cine-o fi fost omul asta de i-au facut statuie?» Nu m-as mira ca mosul sa le raspunda, cum imi spunea mie, cand eram la scoala, la Alba Iulia: «Nepoate, eu am fost singurul fotograf regal autorizat sa imortalizeze serbarile Unirii de la Alba Iulia»”, zice Aurel Santimbrean.

Nepotul lui Samoila Marza crede ca fiecare trebuie sa faca ceva pentru satul sau, cat de mic ar fi acel ceva. Primarul il completeaza: „Rau e ca nu am tinut un catastif, sa trecem tot ce s-a facut in anii astia, la Galtiu si-n celelalte sate din comuna. Ilumina­tul public, modernizarea retelei de telefonie, introducerea gazelor naturale, decolmatarea canalelor de desecare, diguri impotriva inundatiilor, muzeul etnografic, reamenajarea cimitirului simbolic al eroilor din cele doua razboaie mondiale s.a.”.

Sigur, mai sunt multe de facut pentru ca viata localnicilor sa fie mai buna. Dar, in ruptul capului, chiar daca ar aduce locuri de munca, n-ar fi de acord sa riste cu proiecte precum cel al infiintarii unei fabrici de prelucrare a cuprului, cum s-a vrut la un moment dat. Si ca sa-ntelegem cat de mare e dragostea taranului de-aici pentru pamantul lui, ne mai zice o istorie: 'Cand a fost cu punerea-n posesie, nu puteam sa le dau la toti o data. Si era un batran care ma tot zorea: «Dar la mine cand mai veniti?»... «Om veni, mosule», il linisteam. Iar cand in sfarsit am ajuns, n-am inteles de ce era atata zor, ca pamantul era prost, pe-o rapa si numai pietre. I-am zis asta si stiti ce mi-a raspuns: «Cum sa nu-mi vreau pamantul inapoi? D-apoi, cu pamantul asta mi-am hranit copiii si i-am tinut la scoli?»...'

Plecam din Galtiu cu gandul asta: ca macar de-ntai decembrie trebuie sa ne amintim cat valoreaza fiecare petic din pamantul acestei tari si de ce am voit-o pe toata inapoi, intreaga.

Articole înrudite