-

Biserici călătoare în Câmpia Bărăganului

De-a lungul ultimului secol, mai multe localităţi din Câmpia Bărăganului au apărut sau, după caz, au fost repopulate cu „munteni” din zona Carpaţilor de Curbură, care şi-au adus cu ei tradiţiile şi obiceiurile iar, uneori, chiar şi bisericile din lemn.

* Bisericuţa de la Gornet, din Munţii Buzăului, la Muntenii Buzău

După Primul Război Mondial, soldaţii retraşi la vatră, văduvele de război şi urmaşii celor căzuţi pe front au fost împroprietăriţi cu terenuri din Domeniile Coroanei în Câmpia Bărăganului.

„Muntenii au primit vestea împroprietăririi cu bucurie, au muncit pământul vară de vară, dar iniţial au refuzat să se stabilească în Bărăgan. Politicienii timpului le-au dat un ultimatum şi i-au ameninţat că cine nu se mută definitiv îşi pierde pământul”, susţine Adrian Stroe, şef serviciu patrimoniu în cadrul Muzeului Naţional al Agriculturii din Slobozia.

Unul dintre exemplele cele mai concludente este mutarea câtorva sute de familii din localităţile buzoiene Bozioru şi Bălăneşti în anii 20 ai secolului trecut.

Ex-directorul general al Prefecturii Ialomiţa, Valere Burlacu, el însuşi nepot de „mocan” din Bozoioru, îşi aminteşte. „Odiseea mutării muntenilor în Bărăgan o cunosc de la bunicul meu, el însuşi colonist al Bărăganului. Prin anul 1923, aceştia au acceptat să se mute în viitorul sat Muntenii Buzău, din judeţul Ialomiţa, doar dacă sunt lăsaţi să plece cu biserica din lemn din localitatea lor natală, Gornetu, comuna Bozioru. Timp de câteva săptămâni, sătenii au dezmembrat-o bucată cu bucată şi cu trei care de boi au plimbat-o aproape 200 de kilometri până în inima Bărăganului”, a declarat Valere Burlacu.

Ex-directorul general al Prefecturii Ialomiţa susţine că „multe obiceiuri ale sătenilor din Câmpia Bărăganului provin din zona de munte a Carpaţilor de Curbură”.
„Muntenii şi-au luat cu ei caii, câinii, chiar şi pisicile, dar şi tradiţiile şi dansurile din zona montană, cum ar fi vălăritul sau dansul popular sârba pe genunchi”, a mai declarat sursa citată.

Valere Burlacu a adăugat că localităţi similare au mai apărut la Cuza Vodă-Salcia, judeţul Brăila, cu ţăranii din Pardoşi, fostul judeţ Râmnicu Sărat, Padina, judeţul Buzău, sau Scânteia, judeţul Ialomiţa, acesta din urmă repopulat prima dată la sfârşitul secolului a XlX-lea prin Legea Însurăţeilor.

* Biserica din lemn „Sf. Nicolae”, salvată de muzeografi şi amplasată în curtea Muzeul Naţional al Agriculturii

În curtea Muzeului Naţional al Agriculturii din Slobozia se află din anul 2000 o Biserică din lemn din secolul al XVIII-lea, adusă din satul Poiana de Jos, judeţul Ialomiţa, „plimbată” de două ori în numai o jumătate de secol.

„Lespedea de piatră aflată în pridvorul bisericii datează din anul 1737 şi aparţine ctitorului acesteia, boierul Răducan Târcă, împreună cu moşnenii proprietari ai pământului. În jurul anului 1900, biserica a fost scoasă din cult, iar în anii „50, ai secolului trecut, din cauza inundaţiilor, biserica a fost mutată de localnici pe un alt amplasament”, a declarat, pentru AGERPRES, directorul Muzeului Naţional al Agriculturii Slobozia, Gheorghe Petre.
Potrivit sursei citate, la iniţiativa şi prin strădania fostului director al Muzeului Naţional al Agriculturii din Slobozia, Răzvan Ciucă, biserica a fost salvată pentru a doua oară şi în anul 2000 strămutată la Slobozia, în parcul Muzeului Agriculturii.

„Biserica „Sf. Nicolae” este construită în mod ingenios, pereţii sunt alcătuiţi din cinci „blăni”, bârne de stejar suprapuse orizontal şi îmbinate la capete în „ţincuri” sau cheotori. Cioplirea şi îmbinarea „blănilor” s-au făcut cu barda şi cu securea. Sub streaşină, capetele grinzilor transversale, fixate pe bârnele orizontale prin plătuială şi chertură şi căpriorii prelungiţi în afară, formează un sistem de susţinere care are şi un efect decorativ, iar acoperişul din şindrilă pentru toată clădirea îi conferă caracterul de unicitate”, a mai declarat sursa citată.

Directorul cunoscutului muzeu a mai spus că „patrimoniul bisericii mai cuprinde sfinte potire, discuri, steluţe, candele şi cădelniţe aurite, argintate sau cositorite, cărţi vechi de cult din secolele XVIII - XX, dar şi tetrapodul la care a slujit Sfântul Calinic de la Cernica”.

Vizitatorul mai poate vedea Bolta bisericii, refăcută şi pictată în 2001 de artistul Ion Nicodim, în tehnica ulei pe pânză, o alegorie la tema Euharistiei, tot el fiind şi autorul candelabrului, sculptat în lemn de stejar. Pe platou, în faţa bisericii, se află două cruci de piatră, prima datată 1889 şi cea de-a doua cruce, datată 1877, realizate în aceeaşi tehnică, care poartă simbolurile creştine arhicunoscute - Crucea, Pasărea sufletului, Sfântul Duh şi Serafimul.

Sursa: AGERPRES

Articole înrudite