-

Studiu realizat de IRES privind situaţia generată de pandemia de coronavirus

Șase din zece români, care au în prezent loc de muncă, sunt de părere că situaţia globală, generată de pandemia de coronavirus le poate afecta slujba, arată un studiu făcut de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie IRES.

Ce alte concluzii mai are cercetarea?

Peste trei sferturi dintre participanţii la studiu spun că respectă în totalitate indicaţiile transmise de guvern şi de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Recomandarea de a rămâne la domiciliu în aceste zile a fost respectată de aproape şase din zece persoane. Cele mai ascultătoare din acest punct de vedere au fost femeile, persoanele de peste 65 de ani şi cele cu educaţie crescută. Cumpărăturile reprezintă cel mai popular motiv pentru care românii au ieşit din casă. În acelaşi timp aproape jumătate dintre români cred că ceilalţi oameni nu respectă recomandările autorităţilor. Majoritatea participanţilor la studiu spun că se informează despre pandemie de la televizor. Peste jumătate dintre ei afirmă că ştirile pe această temă le transmit un sentiment de teamă. Cel puţin şapte din zece români se declară mulţumiţi de activitatea autorităţilor locale şi declară că şi acţiunile celor centrale le dau sentimentul că pandemia va fi depăşită. În schimb, o treime cred că autorităţile mai degrabă ascund informaţii. Cercetarea a fost realizată pe un eşantion reprezentaitv de 1.553 de persoane de peste 18 ani, în perioada 21-24 martie şi are o marjă de eroare maximă tolerată de plus-minus 2,5%.

RADOR
Foto: Pixabay

banner 600 a 1

Articole înrudite