-

Un vaccin împotriva coronavirusului va fi distribuit populaţiei, în Rusia

Rusia anunţă că un vaccin împotriva coronavirusului va fi distribuit populaţiei de luna viitoare, după prima fază a testelor clinice.

Potrivit epidemiologilor ruşi, noul vaccin ar trebui să asigure imunitate pentru o perioadă între cinci luni şi doi ani, în funcţie de numărul de doze administrate.
Centrul Naţional de Cercetări în Domeniul Epidemiologiei şi Microbiologiei a anunţat că primul vaccin împotriva COVID-19 va intra în circuitul public la mijlocul lunii august, deocamdată în cantităţi reduse. Prima fază a testelor clinice, efectuate pe două grupe de voluntari, a demonstrat absenţa efectelor negative asupra sănătăţii. Voluntarilor din primul grup li s-a administrat o singură doză, iar celor din grupul secund, două doze la interval de trei săptămâni pentru a permite formarea de anticorpi. Această schemă s-a aplicat în cazul vaccinului rus împotriva virusului Ebola, arătând că efectul unei doze durează cinci-şapte luni, iar efectul a două doze, doi ani şi mai mult. Cea de-a doua fază a testelor se va încheia pe 28 iulie, după care centrul va depune documentaţia pentru omologarea preparatului.

RADOR
Foto: Pixabay

Articole înrudite