-

Munca la români

Romanul are pentru „labor”, scria Ioan Slavici, cuvintele „lucru”, „munca”, „robota” si „claca”. Lucrul este placut, munca truditoare, robota silita si claca fara plata. Iata doar prin acest simplu exemplu, cat de bogat si de expresiv este tezaorul lexical al limbii romane.

 “Munca e blagoslovita, cand te tii de ea ai pita” - spunea Anton Pann.

Substantivul „munca” este de origine slava. „Lucru” este un derivat regresiv de la verbul latinesc „lucrare”, adica „a lucra”. La originea cuvantului „robota”, este slavul „robota”.

„Claca” adica munca benevola si colectiva, prestata de tarani pentru as e ajuta unu pe altii, urmata de o mica petrecere, este un civant de origine bulgara. Este clar, cred, de ce prin vorba de claca se intelege, vorba inutila, neserioasa.

Foarte multi oamnei muncesc cu sarguinta, dar din pacate mai sunt si destule persoane care isi pierd vremea cu lucruri lipsite de sens. Taie funze la caini, cum se mai zice in popor.

Expresia „a taia frunze la caini” pare veche de cand lumea, dar cat de actuala a ramas in continutul ei. Oare cum s-o fi nascut ea?

Expresia „a taia funze la caini” a luat nastere in mediul pastorilor, in primul rand al celor transhumanti, care porneau primavara cu vitele de la ses la munte, iar toamna coborau de la munte la ses. Pana aici tot nu este clar cum s-a ajuns la expresia „a taia frunze la caini”. Ei bine, tot in zonele de munte sau in orice caz in cele in care se practica transhumanta, s-a spus ironic ca cineva „taie frunze la caini”, fie atunci cand persoana respectiva avea vite mai putine carora sa le taie frunze, fie era atat de saraca incat nu avea nici cu ce sa isi hraneasca bietii caini.

Ajunsa in mediul necunoscatorilor, expresia a facut cariera stralucita, dupa care a fost promovata de o serie de scriitori, incepand cu Anton Pann. Astfel in „Povestea Vorbii”, scrie: „Saracia de el se tine, ca pulberea dupa caine. Umbla pe drumuri taind cainilor frunza”.