-

Satul lui Cremene

Va este cunoascuta, desigur, expresia “Satul lui Cremene”, o formulare cam cu acelasi inteles in limba romana este “sat fara caini”.

Pe vremuri, intrarea si iesirea din satele rasfirate pe munti, nu erau controlate in momentele de acalmie sociala. Ideea acestei libertati de miscare a fost exprimata intr-un mod plastic prin zicerea “asta-i sat fara caini si jitari”, adica unul nepazit.

La inceputuri, in caz de pericol, satenii se constituiau in cete de paza si supravegheau totul de pe pozitii cheie, din puncte strategice, de pe munti si de pe dealuri, sa nu cumva sa fie invadati de inamici. Satele adunate aveau niste porti, acolo erau reglementate intrarile in sat, atat ale oamnilor, cat si ale animalelor care veneau de la pasune sau din alte sate vecine.

La portile satului se incasau niste taxe minime, in bani sau echivalentul in alimente, pentru a se acoperi astfel plata portarului, care era totodata si jitar. Din recolta obtinuta in hotarele satului, deci in afara portilor satului, se lasa o parte neculeasa, care se cuvenea jitarului. Aceasta se numea jitarie. Nimeni nu avea voie sa se atinga de ea, chiar daca jitarul o lasa pur si simplu sa se prapadeasca pe ogor. 

Jitar este un termen regional care se refera la persoana angajata sa pazeasca semanaturile, ogorul, pandarul.

Tara lui Cremene, sau a lui Papura Voda, este locul fara stapan, unde fiecare face ce-i place, fara sa dea seama cuiva.

Targul sau Satul lui Cremene sau Codrul, era locul unde nimeni nu tinea cont de nimic, de nicio lege, unde toata lumea isi facea de cap si nimeni nu era pedepsit.