-

Confluenţe: "Numai din izvor curat"

Concertul ,, Numai din izvor curat" s-a desfăşurat în 7 septembrie la Opera Maghiară din Cluj iar a doua zi, la Palatul Culturii din Târgu Mureş şi a cuprins folclor maghiar şi românesc interpretat de cântăreţi populari şi tarafuri tradiţionale în alternană cu aceleaşi melodii prelucrate pentru orchestră de folcloriştii şi compozitorii maghiari Béla Bartók şi Zoltán Kodály.

Partea corală şi vocal-simfonică a fost susţinută de Orchestra Naţională a Ungariei şi Corul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş. Dirijori Kocsis Zoltán şi Vasile Cazan. Au prezentat folcloriştii Ioan Haplea şi Sebö Ferenc. Înregistrările din spectacol au fost oferite de Radio România Târgu Mureş la solicitarea conducerii Radio România Antena Satelor.

În emisiunea Lada de zestre, la rubrica intitulată Confluenţe, au fost difuzate selecţiuni din acest spectacol organizat cu sprijinul Közszolgálat a Magyar Kultúráért Alapítvány (Fundaţia Serviciul Public pentru Cultura Maghiară ).

Ileana Vieru, realizatoare de emisiuni şi coordonatoarea rubricii Confluenţe, destinate tradiţiilor folclorice ale etniilor conlocuitoare, a difuzat trei fragmente selectate şi fonotecate de Aurelian Popa-Stavri din spectacolul prezentat de artiştii maghiari şi români cu mult succes publicului din Cluj şi Târgu Mureş.

Rândurile următoare cuprind comentariul prezentat spectatorilor de către Ioan Haplea, profesor universitar doctor de la Academia de Muzică ,,Gheorghe Dima” din Cluj Napoca:

Mulţumesc pentru onoranta invitaţie pe care domnul Csiki Boldizsár, compozitor, şi domnul Vasile Cazan, director al Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş, mi-au adresat-o pentru a spune câteva cuvinte înainte de acest concert exemplar.

Cu ocazia celui de al şaptelea Congres internaţional de muzicologie ţinut în 1958 la Köln, Constantin Brăiloiu în studiul intitulat ,,Muzicologia şi etnomuzicologia astăzi”, relatează următoarea mică şi esenţială istorioară legată de Bela Bartók , citez : << Nu voi uita curând cum într-o seară, în timpul unei discuţii întâmplătoare, Bela Bartók îmi povesti cum în urmă cu 20-25 de ani, într-un sat unde lucrase, mergea de-a lungul unui râu, la apusul soarelui, purtându-şi legendarul fonograf Edison. Pe cărare întâlni o ţărancă şi schimbară câteva cuvinte.

Văzând-o încrezătoare, îi ceru să cânte dar ea se apără sub pretexte bine cunoscute: ,,nu-mi amintesc, la ţară nu avem vreme să ne gândim la cântec, nu am voce, o murit soţul meu, “ etc. Totuşi, abea dispăruse după o cotitură a drumului şi cântecul său se auzi umplând valea însorită şi Bartók o ascultă multă vreme. Când ridică capul pe care îl ţinuse până atunci aplecat, am văzut lacrimi voalându-i albastrul extraordinar al ochilor. De ce îl impresionase atât de mult această amintire ? Cântecul?

Cunoştea sute asemănătoare. Peisajul? Văzuse altele mult mai frumoase. Seninătatea unui amurg de vară ? O gustase de nenumărate ori. Dincolo de toate acestea, era emoţia unei clipe privilegiate în care ne este permisă pătrunderea în sufletul unei umanităţi ascunse şi pe care umbra începe deja să o acopere >>, am încheiat citatul. Mă voi referi succinct la ceea ce am înţeles eu din această relatare având în vedere şi finalul pe care doamna doctor Balog Iulia, preşedinta Fundaţiei Maghiare îl scrie în programul de sală. Fiecare dintre aceste muzici exprimă cele mai variate stări sufleteşti aferente.

În cei peste 40 de ani de când mă ocup cu folclorul şi cu tulburăroarea sa problematică, stâlpii învăţăturii mele au fost Bartók şi Brăiloiu, adică povestitorul şi cel despre care povesteşte, cei despre care am amintit la început. Socotesc concepţia lui Bartók, dincolo de cea a culegătorului, arhivarului, transcriitorului, folcloristului, compozitorului, omului de cultură îndeobşte cunoscut de noi toţi. Prin înţelesurile sale orale, cred eu, Bartók anticipează o teorie filozofică numită teoria enunţului. Ea va fi dezvoltată 25 de ani mai târziu de un filozof, Émil Benveniste şi de un altul al cărui nume este mai cunoscut, Michel Foucault. Ei au elaborat ceea ce se numeşte teoria enunţului. Această teorie spune că enunţarea nu este ceva spus, ci ghicibilul care rămâne nespus.

Mi se pare că şi în textul pe care vi l-am povestit despre Bartók, acesta depăşeşte mentalitatea generală din vremea lui în care lumea înţelegea din folclor atât cât poate. Muzica pe care o vom asculta este o dovadă că Bartók a înţeles în cu totul altă paradigmă această muzică. Bartók alcătuieşte o arhivă tulburătoare care cuprinde 11.000 de cântece! Aşa ceva depăşeşte orice imaginaţie normală. Şi fiul său spune: ,,câteodată stătea patru ore noaptea ca să facă o transcriere după glasul unei femei care nici măcar nu ştie să citeasă sau să scrie, darmite să ştie note muzicale”.

Asta înseamnă că a înţeles infinit mai mult decât contemporanii lui ceea ce se ascunde acolo. Ba mai mult, Bartók spune : ,,de aici, din melodia aceasta nu se poate muta o iotă!”, adică lucru care ne trimite evident la Vechiul Testament, în care nu se poate schimba nimic. Nu se poate să nu rămâi tulburat de un om care îşi dă atâta osteneală, când o ţărancă de 17 ani, analfabetă, leagă în cântarea pe vocala a de 32 de ori două sunete apropiate şi el scrie 32 de semne cu ortografie de şcolar cuminte.

Eu nu reuşesc întotdeauna să-i lămuresc pe studenţii mei de suficienta cutremurare în faţa unei astfel de transcrieri şi atunci Bartók îmi vine de fiecare dată în ajutor şi spun: pe mine nu mă credeţi, dar pe el, cu siguranţă că îl credeţi. Din punctul acesta de vedere, exemplul lui Bartók este un sprijin de neînlocuit. Un alt gând vreau să vi-l spun: se instalează aici, potrivit acestei teorii a lui Benvenise şi a lui Foucault, teoria martorului şi a mărturiei ca relaţie între posibilitatea de a spune şi faptul de a avea loc această spunere.

Autoritatea martorului constă în capacitatea sa de a vorbi numai în numele unei neputinţe de a înţelege mereu ceea ce se spune sau se cântă. De fiecare dată Bartók ştie că această muzică nu este făcută, dar care se produce permanent şi ale cărei contururi sunt foarte neclare. Ai impresia că ai ceva concret, gata constituit, dar acel ceva este numai o etapă într-o devenire. Asta este tulburător şi învăţăm lucruri esenţiale legate de viaţă dacă ne uităm cu grijă la un text muzical transcris de Bartók.

La Conservatorul din Cluj, împreună cu o mică echipă de doctoranzi fac investigaţia computerizată asupra unui corpus de 12.000 de melodii. Calculatorul ,,spune” lucruri minunate în legătură cu ,,gramatica” acestor melodii şi intrăm ştiinţific în muzica aceasta. Acuma vine poezia care mie îmi place. Un laureat al premiului Nobel spune : ,,de fiecare dată când mă apropiam de adevăr, găseam urmele unui poet care a trecut pe acolo ”. Eu închei aşa: sunt urmele paşilor pe care îi găsim în epicentrul acestei muzici. El, Bartók este cel care a înţeles mai bine decât oricine murmurul anonim al începuturilor care au generat minunile pe care le vom asculta în seara aceasta. Simularea, dedublarea, scenarita, reanimarea, ideologizarea, mediatizarea, seducţia, resurecţia figurativului, “producţia de real”, imitaţia frauduloasă cu pretenţia de authentic, frenezia şi angajarea în protecţie sunt tot atâtea soluţii care pe Bartók l-arfi înfiorat ! Era un om care dădea totul pentru lucrurile veritabile despre care se vorbeşte în titlul programului muzical din această seară : ,,numai din izvor curat!”

De altfel, el şi Brăiloiu atrag atenţia că nicăieri folclorul nu-i mai periclitat decât în braţele celor care spun că-l apără ! În Academia de Ştiinţe din Budapesta un oarecare academician îl sfătuia: ,,să mergeţi la învăţătorul cutare, el este o mină de aur folclorică “ dar Bartók replică: ,,dacă vreţi să daţi de folclor, ocoliţi intelectualitatea satului. Acolo lucrurile se strică. Mergeţi acolo unde se mulge, unde se coseşte, unde se plânge, unde se seceră, unde se pierde un picior în război, unde se copilăreşte, acolo găsiţi lucrurile veritabile!”

Etnomuzicologia îşi aşteaptă teoreticienii care să pună această disciplină în consonanţă cu teoria enunţului. Folosesc două mici exemple în apărarea a ceea ce am spus: imaginaţi-vă că suntem împreună cu Bela Bartók în culegere de folclor. În urmă cu mai bine de 100 de ani, un ţăran din Igriş, comuna Sânpetru Mare, judeţul Timiş, îi cântă din fluier. Cântecul este notat de Bartók în colecţie cu litera c. Asta înseamnă că este al treilea cântec de pe un cilindru de ceară al fonografului, unde încăpeau trei cântece. Cilindrul de ceară respective era folosit aproape în întregime.

Bartók îi spune: când îţi fac semn, te opreşti şi spui cum te cheamă. În felul acesta ţăranul îşi auzea numele şi devenea dispus să mai cânte. Era o metodă de a culege cu eficacitate. O să auziţi că la semnul lui Bartók, ţăranul se opreşte în mijlocul cântării.

Se vede cât de colo că îşi întrerupe cântatul şi îşi spune numele: “Am zis eu, Vasile... din Igriş”. Bartók nu înţelege cum îl cheamă. Scrie în paranteză : un om. Vârsta: 50 de ani. Nu numai cum cântâ este materialul de cercetare al lui Bartók ci şi cum tace. Bartók încheie exact în maniera asta.

Probabil că ştiţi, după audierea fragmentului folcloric, prelucrarea acestuia este dansul al treilea, “Pră loc” din Dansurile ardeleneşti. Aceasta este aripa geniului. Pentru mine, pentru dumneavoastră şi pentru lumea întreagă, Bela Bartók este un exemplu copleşitor, de neegalat, de neatins. Lacrima şi poziţionarea privilegiată a martorului genial – Bela Bartók, mă fac să mă întreb pe mine şi să vă întreb pe dumneavoastră: când am lăcrimat ultima dată la auzul unui cântec românesc sau al unui cântec maghiar?

Lacrima noastră ar fi dovada cuprinderii a ceea ce Bartók înţelegea împreună cu Vasile Suciu de 31 de ani, în Ulişiu de Sus, prin versurile finale din Cantata profană şi din colinda feciorilor de vânător prefăcuţi în cerbi, prin ,, A szájuk többé /Nem iszik pohárból,/Csak tiszta forrásból”- ,,Şi gura lor/ Nu mai poate bea,/…Doar din izvor curat” .

Vă doresc audiţie în mentalitatea şi cu sufletul lui Bartók, cu privirile umezite de înţelegerea unui titan care ne face mai buni, mai înţelegători, aducându-ne mai aproape de incandescenţa muzicii pe care o vom asculta în concertul susţinut de rapsozi însoţiţi de un taraf tradiţional în alternanţă cu aceleaşi melodii din folclorul românesc şi maghiar transformate în creaţii originale de compozitorii Bela Bartók şi Zoltan Kodaly şi interpretate de Orchestra Naţională Maghiară din Budapesta şi Corul Filarmonicii de Stat din Târgu Mureş.

Ioan Haplea, professor universitar dr. muzicolog, Universitatea de Muzică ,,Gheorghe Dima” din Cluj.

Transcriere: Aurelian Popa-Stavri