După legendă, el este fiul Babei Dochia și reprezintă simbolic, în opoziție cu aceasta, principiul masculin, pozitiv.
Dragobetele, purtătorul dragostei și al bunei dispoziții, are atribuții care corespund cu cele ale zeului dragostei la români, Cupidon. El este sărbătorit în ziua împerecherii păsărilor care se strâng în stoluri, ciripesc și încep să-și construiască cuiburile. De aceea, fetele și băieții așteptau cu nerăbdarea și sărbătoreau Dragobetele pentru a fi și ei îndrăgostiți tot anul.
In aceasta zi, considerata, local, prima zi de primavara, fetele si baietii se adunau in grupuri si ieseau haulind si chiuind in camp, de unde adunau viorele si tamaioare. La Sanziene culegeau alte doua flori, roji (un fel de trandafir salbatic) si oglici (flori mici galbene), numite surioarele viorelelor si tamaioarelor, le faceau buchete si le slobozeau pe apa. Traditia sustine ca impreunarea florilor surori, vitregite de natura sa nu se intalneasca niciodata, echivala cu o fapta buna, reprezentand jumatate de sarindar.
("Sezatoarea", XII, 1904).
Dragobete este un zeu tanar al Panteonului autohton cu data fixa de celebrare in acelasi sat, dar variabila de la zona la zona (24 si 28 februarie; 1 si 25 martie), patron al dragostei si bunei dispozitii pe plaiurile romanesti. In unele traditii este numit Cap de Primavara, Cap de Vara, fiu al Babei Dochia si cumnat cu eroul vegetational Lazarica.
Dragobete este identificat cu Cupidon, zeul dragostei in mitologia romana, si cu Eros, zeul iubirii in mitologia greaca (Muntenia, Dobrogea, Oltenia, Transilvania). Se crede ca la ziua lui pasarile nemigratoare se strang in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile.
Pasarile neimperecheate in aceasta zi ramaneau stinghere si fara pui pana la Dragobetele din anul viitor. Asemanator pasarilor, fetele si baietii trebuiau sa se intalneasca pentru a fi indragostiti pe parcursul intregului an. Pretutindeni se auzea zicala: Dragobetele saruta fetele!
Daca timpul era favorabil, fetele si feciorii se adunau in cete si ieseau la padure haulind si chiuind pentru a culege primele flori ale primaverii. Din zapada netopita pana la Dragobete fetele si nevestele tinere isi faceau rezerve de apa cu care se spalau in anumite zile ale anului, pentru pastrarea frumusetii (Muntenia, Oltenia, Dobrogea, Transilvania).
Dragostea curata a tinerilor, asociata de romani cu ciripitul si imperecherea pasarilor de padure, este pusa sub protectia unei indragite reprezentari mitice, Dragobetele.
El este identificat si cu o alta reprezentare mitica a Panteonului romanesc, Navalnicul, fecior frumos care ia mintile fetelor si nevestelor tinere, motiv pentru care a fost metamorfozat de Maica Domnului in planta de dragoste care ii poarta numele (o specie de feriga).
Celebrarea lui Dragobete este prefatata de o alta zi indragita de tineri, Vlasie. Sfantul mucenic Vlasie (11 febr.) din calendarul ortodox a devenit in Calendarul popular protector al pasarilor de padure si al femeilor gravide. Dupa traditie, de ziua lui s-ar intoarce pasarile migratoare, li s-ar deschide ciocul si ar incepe a canta.
Peste doua saptamani, la Dragobete, se strang in stoluri, ciripesc, se imperecheaza si incep sa-si construiasca cuiburile in care isi vor creste puii. De frica sa nu ciricaie ca pasarile, nimeni nu lucra in ziua de Dragobete.
Din pacate, aceasta frumoasa zi a dragostei, nascuta in timpuri imemoriale pe pamant romanesc, inca vie in satele oltenesti, intim legata de ritmurile naturii (infloritul florilor de primavara, imperecherea pasarilor) se incearca a fi maculata si inlocuita de o sarbatoare de import artificiala, Sf. Valentin, aparuta de cativa ani pe trotuarele si in pietele publice ale oraselor si foarte intens mediatizata in beneficiul unui anume comert cu tot felul de nimicuri care induioseaza tinerii.
(adaptare după Ion Ghinoiu-etnolog şi geograf- Comoara satelor, Calendar popular, 2005)
Centrul Cultural Vrancea