Totul a fost foarte bine organizat, nimic nu a fost la întâmplare: proiectul „Transhumanța 2013” a fost pus la cale de Asociația Transhumanța (România) și Fundația „Pasterstwo Transhumancyjne” (Polonia). Prin călătoria lor, pe vechiul drum al oierilor din munții Carpați, au celebrat transhumanța ca mod de viață ancestral, care a dus la întemeierea de așezări în zona de munte și crearea unei culturi comune.
Ideea i-a venit polonezului Piotr Kohut, cu care Silviu Cățean a legat o prietenie providențială, în 2011, la un târg de Slow Food din Torino. Piotr i-a povestit românului că e goral, iar la originile lui stă transhumanța ciobanilor vlahi.
Coordonatori ai proiectului, frații Silviu și George Cățean, din satul Rotbav, comuna Feldioara, județul Brașov, urmași de oieri din Bran și proprietarii unei mici ferme zootehnice foarte bine ancorate în tradiție, și prietenul lor Piotr, din regiunea Podhale, Polonia, au pus la cale doi ani mai târziu străbaterea vechilor rute ale oierilor valahi prin munții Carpați.
Astfel, trei ciobani – Cristian Suciu și Vasile Hordilă din Rotbav împreună cu Piotr, au plecat pe 11 mai 2013 la drum. Ei au traversat zonele montane ale țărilor din Arcul Carpatic, pornind din Transilvania, prin Ucraina spre Polonia, Slovacia și Cehia.
„Dacă mergeți și întrebați oamenii bătrâni, muieri... ei nu știu de transhumanță. Nici nu știu să pronunțe. N-au termen. Întrebați-i de «drum», dacă au fost «la drum», dacă au fost «în țară» sau «în scuteală». [...] Îs două-trei nuclee mari de transhumanță: e Țara Bârsei cu Săcele - Bran și Mărginimea Sibiului. Și mai e și Covasna, tot mocanii săceleni. Tot ei îs... cu neamuri de târlași”, a explicat Silviu Cățean. „Am mers 25 de km într-o zi pe șosea, fără să ne oprim. Unii mai claxonau, unii mai opreau și te salutau, când, cum.
Până le explicam noi de unde suntem, unii nu ne credeau. Voi ați înnebunit, unde să ajungeți în Polonia? Am ajuns”, spune, la rându-i, Cristian Suciu.
Expoziția-semnal „Drumul oii, ultimul episod?” preia mesajul inițiatorilor proiectului „Transhumanța 2013” pentru a-l face cunoscut publicului de muzeu din România, pornind de la fotografiile realizate de-a lungul călătoriei lor.
Ea se dorește a fi pretextul și introducerea pentru proiectul cultural „Drumul oii. Poveste cu sfârșit așteptat?” (2016 – 2017), prin care Muzeul Național al Țăranului Român își propune să întoarcă pe toate fețele povestea oii în perspectivă contemporană: ce mai înseamnă oieritul astăzi, obligat să-și găsească calea printre cutumele moștenite, statisticile oficiale și politicile agricole europene.
Autor: Luminiţa Tucă