-

Brâncuşi – de la ţăranul român la zeul universal. Tulburătoarea iubire pentru Maria Tănase

Luni, 19 februarie, se împlinesc 142 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi, românul care a avut o contribuţie esenţială la înnoirea viziunii plastice în sculptura contemporană universală.

Considerat un monument al conştiinţei artei moderne, Brâncuşi a oglindit, pornind de la obârşia sa ţărănească, tradiţiile, miturile şi magia artei populare româneşti, împletite cu viziunea asupra vieţii care îi era influenţată atât de Platon cât şi de concepţia filosofilor orientali.

Constantin Brâncuşi este considerat un inovator fiindcă a eliberat sculptura de imitaţia mecanică a naturii, a împletit ca nimeni altul spiritul şi sensibilitatea, exprimând însăşi esenţa lucrurilor, dinamismul formelor, combinând în operele sale simplitatea artei populare româneşti cu rafinamentul avangardei pariziene. Toate acestea explică de ce Brâncuşi este considerat cel mai important sculptor al secolului al XX-lea. Însă interesantă este nu numai moştenirea lui Brâncuşi – artistul, ci şi întreaga sa existenţă, care ne arată simplitate, multă muncă dar şi nenumărate poveşti de dragoste pe cate titanul din Hobiţa le-a trăit.

Pentru a cinsti cum se cuvine memoria şi opera acestui om deplin al culturii române, anul 2016, în care am marcat 140 de ani de la naşterea sculptorului, a fost declarat, în ţara noastră, „Anul Brâncuşi”, gest care părea un semn că autorităţile române au înţeles, în fine, că o personalitate care a marcat într-o măsură importantă evoluţia culturii şi a civilizaţiei, merită să i se acorde atenţia cuvenită…

Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876, la Hobiţa, un mic sat din comuna Peştişani, judeţul Gorj, fiind al cincilea copil al Mariei şi al lui Radu Nicolae Brâncuşi, o familie de ţărani înstărită.

Parcurge prima clasă la şcoala din Peştişani, însă, la fel ca alţi copii de ţărani din acea perioadă, abandonează cartea, copilăria sa fiind caracterizată de foarte multă muncă şi dese plecări de-acasă, precum şi de ani lungi de ucenicie prin atelierele de boiangerie, prin birturi şi prăvălii.

Şi deşi familia sa era avută, Brâncuşi alege să ducă o viaţă modestă, care avea să îi influenţeze puternic viziunea artistică ulterioară.

Încă de la vârsta de 7 ani lucrează ca păstor, primind în grijă mai întâi turma familiei, apoi a lucrat pentru alţii, prin munţi. În această perioadă capătă primele deprinderi în sculptura în lemn, o îndeletnicire larg răspândită în România rurală a acelor vremuri.

În tot acest timp, îşi cultivă gustul pentru lucrul în lemn şi se implică în proiecte de sculptură elaborate, iar realizările sale artistice atrag atenţia unui industriaş care, în anul 1894, îl aduce la Şcoala de Arte şi Meserii din Craiova. (...)

În anul 1905, primeşte o bursă din partea ministrului român al Cultelor şi Instrucţiunii Publice şi se înscrie la examenul de admitere la Şcoala de Belle Arte, unde va învăţa la clasa sculptorului Antonin Mercié, unde avea să îl întâlnească pe celebrul pictor Amedeo Modigliani, de care avea să îl lege o remarcabilă prietenie.

Anul următor aduce primele expoziţii pariziene al lui Brâncuşi, la Société Nationale des Beaux-Arts şi la Salon d’Automne din Paris, iar critica artistică era plină de laude la adresa artistului, însă în acel an, la împlinirea vârstei de 30 de ani, părăseşte cursurile Şcolii de Belle Arte, atingând limita de vârstă.

În anul 1907, trei opere ale sculptorului erau prezentate în cadrul salonului Societăţii Naţionale a Artelor Franceze, la vernisaj fiind prezent chiar Rodin, care îl invită pe Brâncuşi să îi devină ucenic, o mare onoare refuzată însă de sculptor, care avea să îşi motiveze astfel gestul: „Nimic nu creşte la umbra marilor copaci“. (...)

În anul 1909, Brâncuşi îşi inaugurează un atelier, în strada Montparnasse, care avea să fie vizitat de mai toţi marii artişti ai vremii care îi deveniseră prieteni: Amedeo Modigliani, Guillaume Apollinaire, Fernand Léger, Marcel Duchamp, Henri Matisse sau Erik Satie.

În anul 1912, prezintă lucrarea „Măiastra“, o sculptură în marmură denumită după o pasăre fantastică din legendele populare româneşti, iar un an mai târziu expune la Salon des Indépendants din Paris, la Armory Show din New York, la Chicago şi Boston. Printre lucrările expuse peste Ocean se numără şi „Domnişoara Pogany“, iar criticii americani nu mai contenesc cu aprecierile la adresa artistului.

(...)

 

Aşa cum aminteam, în viaţa lui Brâncuşi au existat şi nenumărate poveşti de dragoste. Una dintre acestea este aventura cu prinţesa Maria Bonaparte, o femeie foarte bogată, ea fiind chiar modelul ce l-a inspirat pe artist în realizarea „Prinţesei X”. Idila dintre cei doi avea, însă, să se încheie brusc, atunci când Brâncuşi a fost contrariat de înclinaţiile prinţesei către studiile lui Freud pe tema sexualităţii.

O altă poveste de dragoste a maestrului este legată de Eileen Lane, o persoană cu 20 de ani mai tânără decât acesta, pe care o întâlneşte în atelierul său. Tânăra, de origine irlandeză, nefericită în dragoste, începe o idilă cu maestrul, însă se manifestă reţinut având în vedere celebritatea partenerului său. Între 11 septembrie şi 7 octombrie 1922, cei doi vizitează România, aflându-se la Sinaia şi Peştişani, apoi la revenirea spre Paris, fac escale la Marsilia şi Roma. Povestea romantică a celor doi avea să se curme brusc atunci când tânăra nădăjduia că va deveni soţia lui Brâncuşi, iar acesta a refuzat-o fără discuţii.

O altă relaţie de dragoste, de o mai lungă durată, a fost cea cu Peggy Guggenheim, moştenitoarea unei averi fabuloase, a tatălui ei – negustor evreu bogat care pierise în tragedia Titanicului. (...)

Anul 1938 aduce una dintre cele mai fascinante poveşti de dragoste, trăite de Maria Tănase şi Constantin Brâncuşi. Ca mai toate iubirile sale şi Maria Tănase era cu mult mai tânără decât maestru: el avea 62 de ani, iar ea … 25. El era deja un artist total, iar ea devenise una dintre cele mai bune voci din România. Întâlnirea celor doi a avut loc la Paris cu prilejul unei expoziții de artă populară organizată de Dimitrie Gusti. Aceasta a invitat-o pe Maria Tănase să facă împreună o vizită la atelierul sculptorului, însă scopul artistic al întrevederii avea să fie abandonat brusc în clipa în care cei doi mari artişti români se cunosc şi se îndragostesc, pe loc, nebuneşte, unul de celălalt. Cântăreața nu a dorit să mai părăsească atelierul, pentru două zile și două nopți, ea ignorând chiar faptul că avea programat un important recital, stârnind mânia lui Dimitrie Gusti.

Brâncuşi o alinta pe Maria Tănase, declarându-i nostalgic: „Când te ascult cum le zici, Mărie, aș fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră ! … Am colindat toată lumea, mă cunoaște tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre, mă apucă un dor de țară, de oltenii tăi și-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… „.

Povestea de dragoste tulburătoare a celor doi.............................

Citește continuarea pe RADOR.RO

Articole înrudite