-

Tradiţii şi cultură gastronomică de pe Ţara Secaşelor

Evenimentul este desfăşurat sub egida Anului European al Patrimoniului, al cărui scop este promovarea şi susţinerea produselor şi a culturii gastronomice tradiţionale din satul românesc.

Tradiţii şi cultură gastronomică de pe Ţara Secaşelor este primul eveniment din acest an organizat de Muzeul ASTRA, instituţie ale cărei acţiuni sunt posibile prin finanţarea Consiliului Judeţean Sibiu, în cadrul programului Târgul de ţară. În cadrul acţiunii din acest sfârşit de săptămână, comuna Păuca se va afla în centrul atenţiei noastre pentru a reliefa tradiţia culinară prin pregătirea de mâncăruri şi produse tradiţionale, dar şi prin prezentarea de obiceiuri şi dansuri specifice zonei.

,,La Muzeul ASTRA vor veni gospodine, producători de produse tradiţionale, meşteri, artişti şi dansatori din Păuca, toţi hotărâţi să îşi arate cât mai bine priceperea în a face lucruri frumoase, plăcute sau gustoase. Ansamblul de dansuri populare 'Doina Secaşelor' al Căminului Cultural Păuca va prezenta dansuri populare cu specific Ţării Secaşelor, acompaniaţi de fluieraşi şi instrumentişti. La Târgul de ţară vor mai fi prezenţi doi meşteri, fierar şi dulgher, care vor prezenta uneltele cu care lucrează şi metodele străvechi pe care le folosesc.', a declarat Raluca Iliuţ, muzeograf Muzeul ASTRA.

Producătorii din cadrul Târgului de ţară a Muzeului ASTRA, alături de cei din Ţara Secaşelor, vor veni cu următoarele preparate: hencleş, plăcinte, dulceţuri, siropuri, brânzeturi, pâine, miere şi alte produse apicole.

Evenimentul are loc pe 27 mai 2018, la Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, Târgul de ţară, intre orele orele 10-16.

Articole înrudite