Ascultă Radio Antena Satelor Live

„Istorisiri din vreme de război” la Muzeul Civilizaţiei Astra

Asociaţia Culturală „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost”, în parteneriat cu Muzeul ASTRA din Sibiu,organizează la 13 şi 14 octombrie 2018, la Muzeul Civilizaţiei PopulareTradiţionale ASTRA (Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, la Târgul de ţară), un eveniment cultural cu totul special, parte integrantă a proiectului „Istorisiri din vreme de război”.

12 Octombrie 2018, 16:56

Vor fi aduse în atenţia publicului naraţiuni personale despre anii de foc, povestiri depănate sau cântate în cadrul unei şezători, dar şi frânturi din «memoria» timpului, prin fotografii şi jurnale de război. „Vă aşteptăm, la 13 şi 14 ale lui Brumărel, la Muzeul în aer liber din inima Transilvaniei, în intervalul orar 11:00-17:00, să aflaţi istorii de front spuse de oameni simpli, urmaşi ai eroilor care s-au aflat în bătaia gloanţelor în Primul Război Mondial, de jurnalişti care au adus în prim-plan, în An Centenar, povestea unor viteji care şi-au apărat ţara cu nestrămutată credinţă,ostaşi şi preoţi militari, să ascultaţi cântece de război şi de cătănie, să gustaţi din bucate specifice perioadei de restrişte, să vizionaţi o expoziţie deosebită cu fotografii din arhiva Muzeului ASTRA şi a Comunităţii din Vinerea, judeţul Alba, să "cercetaţi" jurnale de front, decoraţii, scrisori, să ascultaţi povestea veşmintelor tradiţionale din acei ani grei, să aflaţi, de la cadre universitare,care au fost paşii cei mai importanţi pentru constituirea României Mari”, a spus etnologul LuminiţaTucă, preşedinte al Consiliului Director al Asociaţiei Culturale „Arhetipuri: Datini, Muzică, Rost”, manager al proiectului cultural „Istorisiri din vreme de război”.

Proiectul cultural este finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale în cadrul manifestărilor, acţiunilor şi proiectelor de aniversare a Centenarului Marii Uniri (1918-2018) şi a Primului Război Mondial.

Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, 130 de ani: O Poveste Vie a Patrimoniului
Cultura populara 20 Iunie 2025, 15:33

Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, 130 de ani: O Poveste Vie a Patrimoniului

Proiectul cultural 'Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, 130 de ani: O Poveste Vie a Patrimoniului', cofinanţat de către...

Muzeul de Istorie Naturală Sibiu, 130 de ani: O Poveste Vie a Patrimoniului
Meșterul Dumitru Suceava, restauratorul morii cu apă din Ibăneşti, a primit titlul de Tezaur Uman Viu
Cultura populara 20 Iunie 2025, 12:04

Meșterul Dumitru Suceava, restauratorul morii cu apă din Ibăneşti, a primit titlul de Tezaur Uman Viu

Dumitru Suceava, restauratorul morii cu apă din Ibăneşti, judeţul Mureş, a fost desemnat „Tezaur Uman Viu” de către...

Meșterul Dumitru Suceava, restauratorul morii cu apă din Ibăneşti, a primit titlul de Tezaur Uman Viu
Ia românească, la galeria de artă a ICR Stockholm
Cultura populara 11 Iunie 2025, 22:21

Ia românească, la galeria de artă a ICR Stockholm

O expoziție de ii din toate zonele țării va fi prezentată, în perioada 12-30 iunie, în galeria ICR Stockholm (Skeppsbron 20),...

Ia românească, la galeria de artă a ICR Stockholm
Călușul de Rusalii, prilej de bucurie și tradiție în comuna Hârsești
Cultura populara 04 Iunie 2025, 15:00

Călușul de Rusalii, prilej de bucurie și tradiție în comuna Hârsești

Localitatea Hârsești din județul Argeș va fi, duminică, 8 iunie, de sărbătoarea Rusalilor, gazda unei manifestări pline de...

Călușul de Rusalii, prilej de bucurie și tradiție în comuna Hârsești
„Antropologie și Morfologie în studiul fizionomiei urbane”
Cultura populara 13 Mai 2025, 16:41

„Antropologie și Morfologie în studiul fizionomiei urbane”

Muzeul Municipiului București vă invită să participați sâmbătă, 17 mai, ora 13.00, la evenimentul prilejuit de lansarea...

„Antropologie și Morfologie în studiul fizionomiei urbane”
Expoziție dedicată recuperării istoriei unei clădiri emblematice din centrul Bucureștiului
Cultura populara 13 Mai 2025, 16:35

Expoziție dedicată recuperării istoriei unei clădiri emblematice din centrul Bucureștiului

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției „Hotelul Caracaș-Victoria. O istorie recuperată”,...

Expoziție dedicată recuperării istoriei unei clădiri emblematice din centrul Bucureștiului
„Iarmaroc și negoț din Bucureștii de odinioară” – o incursiune în istoria târgurilor și piețelor capitalei
Cultura populara 23 Aprilie 2025, 11:07

„Iarmaroc și negoț din Bucureștii de odinioară” – o incursiune în istoria târgurilor și piețelor capitalei

Muzeul Municipiului București invită publicul la vernisajul expoziției tematice „Iarmaroc și negoț din Bucureștii de...

„Iarmaroc și negoț din Bucureștii de odinioară” – o incursiune în istoria târgurilor și piețelor capitalei
"Cămaşă maramureşeană de sărbătoare", exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanţa
Cultura populara 22 Aprilie 2025, 10:36

"Cămaşă maramureşeană de sărbătoare", exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanţa

O zicală populară spune "Crăciun sătul, Paşte fudul". Semnificaţia formulei este aceea că fiecare român întâmpină Crăciunul...

"Cămaşă maramureşeană de sărbătoare", exponatul săptămânii la Muzeul de Artă Populară Constanţa