-

Junii braşoveni coboară în Cetate

După marţea cu plăcinte, Junii braşoveni pregătesc celelalte etape ale festivităţilor tradiţionale. Vineri, la ora 17, în Piaţa Unirii are loc evenimentul premergător cobărârii Junilor în Cetate, numit "Aruncatu-n ţol".

Apoi urmează Duminica Tomii, pe 5 Mai, care este binecunoscută ca fiind ziua în care are loc tradiţionala paradă călare a Junilor din Şcheii Braşovului şi Braşovul Vechi.
Aceasta sărbătoare constituie cel mai însemnat eveniment tradiţional al comunităţii braşovene, unul dintre rarele momente când publicul are ocazia să vadă cetele Junilor, cu cai frumos împodobiţi cu şalanguri, cu juni îmbrăcaţi în costumele tradiţionale, considerate a fi cel mai bogat şi frumos port tradiţional din România.
Sărbătoarea Junilor va începe în jurul orei 11:00 în Piaţa Unirii, când va avea loc plecarea Junilor spre Cetate.
Aceştia vor urma traseul deja cunoscut: str. Brâncoveanu - Piaţa Sfatului - Mureşenilor - bd. Eroilor - Republicii - Piaţa Sfatului - str. Porţii Şchei - Piaţa Unirii - Pe Tocile - Pietrele lui Solomon.
În jurul orei 14:00 Junii ajung la Pietrele lui Solomon, descalecă, apoi cânta Troparul Invierii şi joacă hora Junilor, îndeplinind astfel vechile ritualuri stabilite de tradiţie

RADOR

Sursa foto: wikipedia

 

Articole înrudite