-

Târgul „100 de Tradiţii Româneşti” va avea loc la Muzeul Ţăranului Român

În perioada 19-21 iulie, Fundaţia Kogaion 115 organizează Târgul "100 de Tradiţii Româneşti", de Sfântul Ilie în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român. Intrarea la târg este liberă.

Păstrând spiritul autentic al tradiţionalelor sărbători populare româneşti, meşterii prezenţi la târgul de Sânt Ilie îi aşteaptă pe bucureşteni cu o sumedenie de lucruri create de ei cu multă pricepere şi mult suflet, ii şi marame de borangic, chimire din piele naturală ornate cu motive populare, ţesături şi straie ţărăneşti din zona Covasnei şi Aradului, zgărdane şi cingători cusute cu mărgele, covoare ţesute la război, icoane pe sticlă, vase din lut şi obiecte crestate din lemn pentru gospodărie. Cei care sunt în căutarea unui cadou deosebit pentru cei dragi au ocazia să aleagă obiecte unicat şi de la artizanii veniţi la târg cu vestimentaţie din lână împâslită, vitralii, bijuterii şi accesorii din piele, cosmetice făcute doar cu ingrediente naturale, ierburi de leac.

Aici se pot târgui pentru masa festivă prăjituri şi torturi de casă, savuroasa zacuscă de păstrăv sau de ardei copţi, fructe şi legume de sezon, sucuri naturale şi salate de gălbiori, ţuică de prune şi diverse soiuri de miere. Pentru o masă "boiereascăť, găsiţi la târg produse din carne de vânat: salamuri crud uscate de cerb, de urs, babic vânătoresc, cârnaţi, specialităţi din mistreţ, urs sau cerb, ce pot fi însoţite de brânzeturi maturate româneşti. Anticarii expun obiecte foarte vechi, aparţinând vieţii de la ţară: lăzi de zestre, dulăpioare, copăiţe, costume populare din toate zonele etnografice ale ţării, unelte pentru ţesut sau pentru lucrat pământul. Mâncăruri delicioase vor fi proaspăt gătite, iar berea rece va stinge setea zilelor calde ale lunii lui Cuptor. Meniul bucătarilor este pentru toate gusturile: pastramă de berbecuţ ţinută în baiţ, ciorbă de peşte, sărmăluţe şi tochitură, cartofi ţărăneşti făcuţi pe plită.

Pe întreaga durată a târgului vor funcţiona Ateliere de creativitate, la care copiii sunt îndrumaţi să confecţioneze păpuşi şi personaje din linguri de lemn sau figurine tip puzzle din lemn pictat (căluţi nărăvaşi, unicorni, caleşti, maşinuţe de epocă). Preţul participării la un atelier este cuprins între 15 şi 25 de lei.

RADOR

foto: MȚR

Articole înrudite