-

Case ţărăneşti de la Muzeul Satului, restaurate de comunităţile de unde provin

Casele ţărăneşti de la Muzeul Naţional al Satului din Capitală, aflate într-o stare precară, ar putea fi restaurate cu sprijinul primăriilor de unde provin acestea şi al sponsorilor, printr-un proiect iniţiat de conducerea muzeului, iar primii care au răspuns pozitiv acestei iniţiative au fost cei din comuna Şanţ, judeţul Bistriţa-Năsăud.

Pugna, originar din judeţul Bistriţa-Năsăud, i-a felicitat pe cei din comuna Şanţ pentru implicare şi i-a vizitat, marţi, pe meşterii care deja au început lucrările de restaurare.

"Una dintre cele mai frumoase case tradiţionale din judeţul Bistriţa-Năsăud, aflată în patrimoniul Muzeului Naţional al Satului 'Dimitrie Gusti', a intrat în restaurare. Graţie unui proiect inedit, gândit de managerul acestei instituţii, d-na Paula Popoiu, s-a făcut un apel la primăriile din localităţile de unde provin casele, pentru ca meşterii din aceste zone, cu materiale aduse de acolo şi cu sprijinul financiar de la sponsori sau primării, să restaureze casele aflate in stare precară. Prima primărie care a răspuns acestei propuneri a fost Primăria Comunei Şanţ din judeţul Bistriţa-Năsăud. Ca bistriţean, acest demers m-a bucurat enorm şi vreau să-l felicit pe domnul primar Ioan Sabo şi să-i mulţumesc pentru implicarea extraordinară şi gestul demn de urmat şi de alte comunităţi", a scris Pugna pe Facebook.

Secretarul de stat Alexandru Pugna a menţionat că i-a vizitat pe meşterii veniţi din comuna Şanţ, alături de directorul de patrimoniu al Muzeului Naţional al Satului, Puiu Costoiu, pentru a le mulţumi, în numele ministerului, pentru efortul depus în cadrul acestui proiect de restaurare.

Citește mai mult despre stil de viațăsfatul medicului și idei practice.  

Sursa: AGERPRES