-

Sibiu: Folclorul internaţional revine în Piaţa Mare, prin Festivalul „Cântecele Munţilor” 2020

Trei spectacole sunt programate în acest week-end în centrul istoric al Sibiului, la cea de-a 45-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor 'Cântecele Munţilor'. Locurile disponibile pentru aceste spectacole au fost epuizate.

Festivalul 'Cântecele Munţilor' este organizat de Consiliul Judeţean Sibiu şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale 'Cindrelul - Junii' Sibiu, fiind o acţiune cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu; sponsor: Cricova. Manifestarea se desfăşoară, în 29 iulie-3 august 2020, cu avizul DSP Sibiu, în conformitate cu măsurile privind prevenirea răspândirii pandemiei de Covid-19.

Savoarea tradiţiei, savoarea gastronomiei

Primele zile de festival au însemnat bucuria revederii cu publicul spectator la evenimente ce au îmbinat cultura tradiţională, cântecul şi jocul popular, cu gastronomia locală şi savoarea vinurilor de Cricova. Astfel miercuri, la Cămara Boierului, Junii Sibiului, Robert Târnăveanu, Răzvan Năstăsescu, Alina Bîcă, Nelu Albu şi Adrian Neamţu au reamintit farmecul petrecerilor româneşti, cu bucate alese, vin de calitate şi momente de folclor care au ajuns la inimile tuturor.

Joi, Junii Sibiului au făcut demonstraţii de dans popular, în cadrul celor 4 ateliere organizate în Muzeul ASTRA din Dumbrava Sibiului, iar seara au oferit un adevărat regal folcloric, pe scena de la Târgul de Ţară. Muzica şi jocurile populare variate s-au îmbinat cu savoarea vinului de Cricova, într-un concept artistic semnat de Silvia Macrea. Şi-au dat concursul: Ansamblul Folcloric Profesionist 'Cindrelul-Junii Sibiului', Ansamblul Folcloric 'Ceata Junilor' şi soliştii: Stana Stepanescu, Bojidar Ciobotin, Robert Târnăveanu, Andreea Haisan, Alexandru Brădăţan, Alina Bîcă, Oana Tomoiagă, Gabriel Dumitru şi Paul Ananie.
Spectacolul folcloric a fost transmis în direct pe paginile de Facebook Centrul Creatiei Junii Sibiu, Ansamblul Folcloric Profesionist Cindrelul-Junii' Sibiului şi Livestream România, bucurându-se de 120.000 de afişări ale postării.

Folclor în centrul Sibiului

Cântece din Europa, Asia şi America răsună de azi până duminică, orele 19.00, în Piaţa Mare din Sibiu, acolo unde sunt programate 3 spectacole folclorice şi proiecţii ale filmului aniversar 'Cântecele Munţilor - 45 de ediţii'.

Astă-seară, Junii Sibiului, gazdele festivalului, deschid mare târg în spaţiul arhitectural de poveste din Piaţa Mare şi pun în scenă spectacolul de teatru muzical coregrafic 'La Sibiu, în Piaţa Mare, târg de n-are asemănare'. Regia şi coregrafia spectacolului sunt semnate de Theodor Vasilescu şi Silvia Macrea.

Sâmbătă şi duminică, ritmurile româneşti se împletesc cu cele specifice altor popoare, graţie ansamblurilor invitate în festival: Jepun Bali' - folclor indonezian, 'Kazacioc' - folclor ucrainean, 'Baladele Deltei'- folclor turcesc, 'Banatul'- folclor sârbesc, 'Mureşul'- Secţia Maghiară, cu folclor maghiar, Formaţia 'Pindu' - folclor aromânesc, 'Plaiurile Pojorâtei', Taraful 'Obcina' - folclor românesc, 'Cindrelul-Junii Sibiului' şi 'Ceata Junilor' - cu folclor românesc şi momente muzical-coregrafice din patrimoniul cultural universal.

Locurile disponibile pentru reprezentaţiile din Piaţa Mare a Sibiului, au fost epuizate. Spectacolele se vor difuza pe canalul public de televiziune, la o dată pe care o vom comunica ulterior.

În Muzeul ASTRA, în paşi de dans

Publicul este poftit, în continuare, în Muzeul în aer liber din Dumbrava Sibiului, sâmbătă şi duminică, pentru a se bucura de spectacole folclorice şi pentru a învăţa paşi de dans, în cadrul atelierelor organizate chiar în incinta gospodăriilor. Astfel sâmbătă, 1 august 2020, ora 11, Ansamblul de Jocuri 'Kazacioc', Ansamblul Folcloric 'Plaiurile Pojorâtei', Călin Brăteanu şi Taraful 'Obcina' evoluează pe scena de la Târgul de ţară, promovând diversitatea culturală a Bucovinei. Începând cu ora 12.30, la Gospodăria-atelier de olari din Marginea, judeţul Suceava, jocurile din străbuni se deprind în cadrul Atelierului de dansuri tradiţionale din Bucovina.
Duminică, 2 august 2020, ora 11:00, publicul are ocazia să descopere paşi de dans specifici Dobrogei, la atelierul găzduit de Gospodăria de pescari cu moară de vânt, Mahmudia, judeţul Tulcea. Accesul la atelierele de dans se face pe bază de programare telefonică, la numărul 0745/ 588003, în limita a 20 persoane.
*** Festivalul 'Cântecele Munţilor' este organizat cu avizul DSP Sibiu, cu respectarea măsurilor pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-CoV-2 şi pentru asigurarea desfăşurării activităţilor în condiţii de siguranţă sanitară în domeniul culturii.
Evenimentele sunt finanţate de Consiliul Judeţean Sibiu.
Acţiunea este cofinanţată de Primăria Municipiului Sibiu.

Articole înrudite