-

Ce tradiții mai păstrează românii de Anul Nou?

Tradițiile străvechi de Anul Nou continuă să fie păstrate cu sfințenie în satele românești, in ciuda faptului ca fenomenul globalizarii și noile tehnologii prezintă tot mai multe tradiții străine.

Chiar și la orașe, românii doresc să promoveze tradițiile populare, iar parinții își trimit copiii la colindat sau cu Sorcova nu pentru ca aceștia să câștige bani, ci pentru a păstra vii vechile obiceiuri.

Datinile de Anul Nou sunt printre cele mai vechi, ele datând din era pre-creștină, chiar daca ulterior s-au transformat și s-au adaptat pentru a prelua motive din creștinism.
Anul Nou e o sărbătoare a Renașterii, a renunțării la trecut și a bucuriei și speranței că viitorul va fi mai bun. Jocurile tradiționale cu măști, cântecele și urările reușesc astfel să țină piept și să coexiste cu alte tradiții împrumutate din afară, precum sărutul sub vâsc sau purtatul de lenjerie intima colorată.

Ce tradiții mai păstrează românii de Anul Nou?

Poate cea mai indrăgită traditie de Anul Nou este Sorcova, cu binecunoscutele versuri "Sorcova vesela/ Sa traiti, sa infloriti,/ Ca un mar, ca un par,/ Ca un fir de trandafir, / Tare ca piatra, iute ca sageata,/ Tare ca fierul, iute ca otelul, /La Anul si La Multi Ani!". Aceasta urare a copiilor de Anul Nou este adresata adulților, iar cei mici sunt răsplătiți cu bani. La origini, obiceiul prevedea ca cei mari ofereau copiilor o cană de apă în care se aflau bănuți.
Un alt obicei foarte cunoscut este Plugușorul, o datină a cărui respectare simbolizează belșug pentru țărani în Noul An. În unele sate din sudul țării, in zilele de 1-2 ianuarie se colindă acum cu tractorul, care a luat locul boilor, deoarece nimeni din sat nu mai are astfel de animale.
Participarea în grupul urătorilor cu Plugușorul reprezinta o mândrie în rândul bărbaților tineri, care se îmbraca frumos cu cămăși cusute cu motive tradiționale, brâie și căciuli negre și se întrec la pocnitul biciului.

Când se colinda cu plugul cu boi, aceștia erau vopsiti pe frunte si spinare cu vopsea roșie, iar la jug se puneau clopoței, care sunau când animalele se mișcau. Bradul era impodobit cu hârtii colorate, iar pe o hartie mare prinsa de jugul boilor era scris "Bine ai venit, An Nou!". Se intra la oameni în curte și se trăgea o brazdă, iar semănătorul arunca cu o mână de grâu amestecat cu porumb ți orz pe brazdă.

Obiceiul se păstrează și azi, iar tinerii utilizează un tractor cu plug și colindă în aceste zile, urând și semănând la fiecare casă.

Exista și o variantă denumită "Plugușoul copiilor". În seara de Anul Nou, după ora 18, cete de baieți colindă casele cu un colind agrar legat de manifestările de întâmpinare a noului an. Este una din datinile cele mai vechi și mai frumoase care s-a pastrat până în zilele noastre. În pocnet de bici, în sunet de talangă sau clopoței, colindătorii își deapănă urarea, îndemnandu-și amicii cu refrenul "Ia manați din bice măi/ Și sunați din zurgălăi/ Hăi, hăi !"

Capra este o altă tradiție cunoscută și îndrăgită, care se practică de la Crăciun până în ziua de Sf. Vasile, de Anul Nou, rolul Caprei fiind jucat de un tânar ce are pe el o masca specială în formă de capră. Capra mai este însoțită de trei baieți avand costumațiile împodobite cu hârtii colorate lipite pe cojoc cu clei sau cocă.

Ei colindă pe la casele unde sunt primiti, iar după ce joacă și cântă, gazdele îi invită în casă și îi servesc cu cozonac și vin. Această datină este o piesă de teatru popular, întalnită din timpurile cele mai vechi, iar rolul caprei este oferit celui mai bun dansator.

Capra joacă dupa fluier, iar la terminare se apropie de mese, unde sunt membrii familiei, acolo începând să vornicească, joacă cu stăpâna casei, cu fetele care sunt in casa, apoi urează Sărbători Fericite și pleacă la altă casă.

Jocul ursului, o prezență la fel de agreată în obiceiurile de Anul Nou în intreg spațiul românesc dar mai ales în Bucovina, se practică și astăzi în majoritatea satelor. Cultul ursului este mostenit de la geto-daci, care îl considerau un animal sacru. Pregatirea măștii-costum de urs pentru carnavalul de Anul Nou se bucură de o mare atenție. În unele parți, forma capului de urs se obtine întinzând o piele de vițel sau de miel peste o găleată metalică, în timp ce în alte sate pielea se întinde pe un suport metalic, în așa fel încât reda fizionomia animalului. De la gât in jos, corpul celui care se maschează este acoperit cu o blană de oaie sau cu un cojoc lung, întors pe dos.

Cândva, corpul mascatului era acoperit cu o blană veritabilă de urs, aspect întâlnit foarte rar în zilele noastre. În pârțile Humorului s-a păstrat obiceiul ursului de paie, care este cea mai arhaica formă de figurare a animalului în cadrul obiceiurilor calendaristice. Pentru obtinerea acestui costum, se răsucesc frânghii din paie de ovăz, lungi de aproximativ 40 m care, în dimineața ajunului de An Nou, sunt cusute pe hainele purtătorului, acesta rămânând astfel echipat pe toată durata purtarii costumației.

Anul Nou este socotit a fi unul dintre cele mai favorabile momente pentru prognozarea vremii sau a recoltelor viitoare.

Caledarul de ceapă

Pentru a vedea cum va fi vremea în fiecare luna din anul care urmează, să vadă de va fi secetă sau vor fi ploi și ca să știe când să semene și când nu, țăranul face ceea ce se cheamă "Calendarul cepei".

Pentru asta, în noaptea de Anul Nou, el ia o ceapă, pe care o desface foaie cu foaie, asezand fiecare gaoace pe masă, în ordine. Prima foaie este pentru luna ianuarie, iar ultima pentru decembrie. Mai apoi, in fiecare foaie de ceapă se pune cate o jumătate de linguriță de sare pisată. Foile de ceapă se lasă pe masă, până în dimineața Anului Nou. Iar în cele în care sarea se topește toată, înseamnă că luna respectivă va fi ploioasă. Iar găoacele care n-au lăsat apă arată că lunile respective vor fi secetoase.

Căiuții

Calul este o altă intruchipare plastică a unor simboluri mitice din tradiția populară. Jocul calului este o reminiscenta a cultului cailor practicat la solstitiul de iarnă, la echinocțiul de primăvară precum și la solstițiul de vară.
Ca joc de Anul Nou, căluții (căiuții) au o largă răspândire în satele din Bucovina, mai vestiți fiind dansatorii – căiuți din Dolhești, Zvoriștea, Zamostea, Hârtop și Fântânele, care impresionează prin fast și eleganță, dar căiuții pot fi întâlniți aproape în majoritatea satelor bocovinene.

Cerbul

Cerbul simboliză, in mitologia populară românească, puritatea și dreptatea iar la vechii traci era simbolul soarelui. În cadrul obiceiurilor de Anul Nou, impresionează fastuozitatea personajului. Asemanator măștii de capră, masca de cerb se compune tot din cap sculptat în lemn, ce are un maxilar mobil (clămpănitor), și trup realizat dintr-un covor sau laicer, ornate cu năframe. La prima vedere te impresioneaza aspectul general al acestui personaj, cu împodobirea capului cu diverse materiale strălucitoare. In sate exista unii oameni specializati in impodobirea cerbului, iar altii in jocul acestui animal.

Cele mai frumoase obiceiuri ale cerbului pot fi întâlnite în satele Fundu Moldovei, Baia, Casvana, Valea Moldovei.

Tradițiile de Bobotează și Sf. Ion

Tradițiile Sărbătorilor de Iarnă nu se opresc insă la Anul Nou. Ele continua de Bobotează și de Sf. Ion.

De Bobotează, dupa slujba din biserică, alaiul sătenilor merge către gârlă sau la o fântână aflată la o răscruce. Se pregatesc vase cu apă, sfințite apoi de preoți, iar cu această apă sfințită, aghiazmă, sunt botezate animalele și oamenii. Se botezau întâi măgarii, apoi caii.

Tot atunci, de Bobotează, se fac și întreceri între tinerii care vin cu caii la botezat, iar cand preotul bagă crucile în apa, un barbat care avea puscă trăgea două focuri în sus ca să împuște Boboteaza (adica să plesnească gerul Bobotezei). Lumea lua apoi aghiazmă și paie pentru a le pune în cuiburile găinilor să stea cloști.

De Sfântul Ion se practică Iordănitul. Mai mulți tineri care au luat de la preot, în ajunul Sfântului Ion, agheasmă de la Bobotează, merg în dimineața zilei de Sfântul Ion la biserică și după terminarea slujbei stropesc fiecare om care iese, apoi îl urează. Oamenii "iordăniți" trebuie să-i răsplătească pe urători cu bani, cu care seara chefuiesc.