La final de săptămână, locuitorii din comuna argeșeană Bârla și învitații lor se prind cu toții în horă
Evenimentul „Hora ca la Bârla” se va desfășura anul acesta în două zile de sărbătoare: sâmbătă și duminică, 4 și 5 august, au anunțat autoritățile locale.
01 August 2018, 05:20
Astfel, în prima zi, sâmbătă, 4 august, de la ora 17:00 pe o scenă special amenajată la Târgul Săptămânal din apropierea Primăriei are loc Concursul National de Dans Popular „Floare de câmpie” la care participă ansambluri și formații de dansuri populare din întreaga țară. Amintim aici județele: Bihor, Bacău, Dolj, Gorj, Mureș, Olt, Teleorman și Argeș.
În cea de-a doua zi, duminică, 5 august, când are loc Ziua Comunei Bârla, autoritățile locale împreună cu cele județene vor aprinde Flacăra Centenarului. Evenimentul închinat comemorării eroilor din această comună căzuți la datorie pe câmpul de luptă va avea loc la Monumentul Eroilor din satu Urluieni, începând cu ora 16:00. La acesta vor lua parte reprezentanții Consiliului Județean Argeș, Prefecturii, Consliliului Local, locuitori ai satelor aparținătoare și oaspeții veniți la sărbătoare. Va fi prezentă și Fanfara Militară a Centrului Cultural Județean Argeș.
Seara, de la ora 18,00 pe aceași scenă de la Târgul Săpămânal se va juca „Hora ca la Bârla” cu fomații și interpreți de folclor. Pe scena vor evolua: Doina Argșului cu soliștii vocali și instrumentiști, ansambluri folclorice din județele Argeș și Olt, iar invitată special este solista de muzică populară din Oltenia, Olguța Berbec.
Radio România Antena Satelor este partener media al mainifestărilor.
CONSTANTIN PAȘOL