-

Sfântul Vlasie, în popor

Sfântul Vlasie, episcopul Sevastiei, este pomenit, an de an, pe 11 februarie. Sărbătoarea lui continuă șirul datinilor din străbuni, mai ales că Sfântul Vlasie este considerat a fi protectorul femeilor gravide, al animalelor domestice și vindecătorul bolilor de gât.

Sfântul Vlasie, Ierarh și Mucenic, este unul dintre sfinții protectori respectați în popor. Se spune că, de pe 11 februarie, încep să revină păsările călătoare. Sărbătoarea este ținută în special de către agricultori. Ei se roagă la Sfântul Vlasie pentru a preveni stricăciunile aduse recoltelor de păsările pădurii și de animale.

Sfântul Vlasie este tămăduitor

Sfântul Mucenic Vlasie a fost episcopul Sevastiei şi a locuit într-o peșteră. Se spune că până și cele mai sălbatice dintre fiare i se supuneau cu blândețe, căci le binecuvânta pe fiecare în parte. I s-a dus vestea de mare tămăduitor, cu harul vindecării primit de la Dumnezeu. Era cunoscut ca făcător de minuni. Însă a fost prins și silit să-și recunoască credința. A fost întemnițat și supus la chinuri groaznice. Apoi, pentru că nu a renunțat nicicum la credință, Sfântul Vlasie a fost aruncat într-un lac adânc, însă îngerii l-au scos la suprafață nevătămat.

Ca să se asigure de moartea lui, împăratul a poruncit să i se taie capul. În cinstea muceniciei lui a fost ridicată o biserică, în Meltiada. Ca să aibă copii frumoși și sănătoși, femeile, mai ales cele gravide, țin cu strictețe sărbătoarea. La fel fac și oamenii care au animale domestice, mai cu seamă dacă acestea sunt bolnave și trebuie să se vindece. Se mai spune că tot în această zi încep să se întoarcă păsările călătoare.

În tradiția populara românească, de Sfăntul Vlasiecei care nu respectau această zi erau condamnati sa nu auda cântecul păsărilor din rai. Era considerat ocrotitor al gospodăriilor și cioban al lui Dumnezeu pentru vite. Se mai spune că cel ce a pierdut ceva, să se roage acestui sfânt pentru a-și recupera paguba. Ziua este praznuita pentru copii, nepoți, surori, nurori pentru ca să nu li se întâmple ceva rău.

Cum să te rogi la Sfântul Vlasie

„Nu îmi este nădejde sfinte de nu-mi vei ajuta tu, nu aflu milă de nu-l vei face milostiv mie pe Cel ce te-a sfinţit pe tine. Nu am lucru bun, ci numai nădejde că tu te rogi pentru mine şi pentru aceea sfinte nădăjduindu-mă spre ruga ta şi milostivirea lui Dumnezeu nu mă voi teme de cei ce caută să-mi facă rău, spre tine Doamne Dumnezeule să vin mereu îmi dă. Amin!”