-

Rânduiala mesei

Masa românilor, mai presus de bucatele sale, a avut din totdeauna un caracter ritual, iar mâncarea o origine divină. Să ne amintim că țăranul mulțumește lui Dumnezeu pentru masă, oricât ar fi muncit pentru ea. Sub acest semn divin, masa are rânduielile ei: trebuie neapărat să mănânci așezat la masă, ca să ți se așeze viața și gospodăria, ca să te iubească oamenii, ca să nu fi furat.

Sfaturi, reguli, dar și interdicții ce trebuiau respectate la masă:
„Nu e bine ca un bărbat să cânte, șezând la masă, că apoi femeia lui va înnebuni.”
„Nu e bine să mănânci nespălat, că nu crești mare și te înnegrești.”
„Nu e obicei a mânca ceva din poală, căci îți mănânci mintea.”
„Oaspeților e bine să le pui masa în odaia curată, pe masă să pui fața de masă, apoi să scoți talgerele și farfuriile cele bune.”
„Când vine cineva și te găsește la masă, să-l poftești, că e mânat de Dumnezeu.”
„Când îți cade bucătura din mână la masă, te vorbește cineva de rău.”
„Femeia însărcinată să nu mănânce inimă de pasăre rea, cum e cocoșul, căci va face copii răi.”

Multe sunt interdicțiile și regulile mesei, multe le stim și le păstrăm și astăzi și poate mai multe au fost date uitării. Un lucru trebuie să reținem însă. Ceea ce mâncăm și felul cum mâncăm țin de sfera tradiției culturale, fiind o parte mai puțin cunoscută a identității și valorii noastre ca popor. Alături de aceasta, alimentația tradiţională spune multe despre specificul nostru, despre originile, schimburile și împrumuturile culturale prin care ne-am întrupat existenta etnica. De exemplu, mămăliguța cu brânză și smântâna, puiul la ceaun, cozonacul cu nucă, măcinicii și coliva, sunt semne ale unei civilizatii vechi și stravechi, care prin modul lor de preparare, gustul și rafinamentul lor adaugă identității noastre culturale savoare și parfum.