-

„Ce ştie tot satul, nu ştie bărbatul”

Chiar, ce știe satul tot și la bărbatul femeii n-a ajuns?! Așa de orb sau de ocupat trebuie să fie bărbatul nostru din poveste de-i trebuie degetele arătătoare de la toate mâinile din comună ca să afle că draga lui nevastă se joacă cu onoarea lui de familist convins dar mai ales cu soarta tuturor celor vizați?

Ce fel de ochi are bărbatul nostru, ce vede el cu ei....., s-a uitat, el, cu adevărat, vreodată, la draga lui nevastă, sau, a luat-o, așa, pe încredere, tot timpul! Pot fi explicații care să-i ofere omului încornorat prezumția de ”nevinovăție” referitor la subiectul nedumeriri noastre a comunității; una, ori, este atât de îndrăgostit de femeia lui încât nu contează ce face ”doamna” noastră că, oricum, dumnealui nu-și va închipui în veci că dumneaei ar fi în stare de așa ceva, ceea ce nu pare că stă în picioare, niciun om prins până peste urechi în mrejele unei iubiri n-ar trece cu vederea faptul că dragostea lui a luat-o pe de lături, când, vorba aceea, ochii și urechile lui sunt numai acolo, din gelozie și din instinctul de apărare a ceea ce este al lui și numai al lui, ori n-ar putea concepe că cineva de care s-a agățat viața lui i-ar putea aduce un asemenea afront, într-un spațiu, ca cel al satului, în care toată lumea știe ce face toată lumea, ceea ce ar fi un posibil răspuns la dilema noastră dacă, între timp, nu s-ar fi ascuțit gura lumii, mai dihai ca sapele și coasele în toiul activităților lor principale, ceea ce este este cazul, în zona nostră de interes gurile și sapele se ascut și în fiecare zi, dacă este nevoie.

Păi, care este meseria principală a ochilor, a urechilor și a gurilor ulițelor de la țară, să nu le scape nimic dinceea ce s-ar putea scrie în cel mai de succes tabloid de pe aici. ”Gura satului”, căci despre el este vorba, adevăr grăiește, dacă adevărul ar umbla liber prin cugetele noastre, ceea ce nu se întâmplă, sunt atâtea adevăruri pe drum, câte guri le rostesc, încât, omul nostru care nu știe, sau nu vrea să știe sau a mai auzit el prostii de-astea, că gura satului nici pământul n-o astupă, nu apleacă urechea decât la ceea ce aude în el, și ceea ce se spune acolo îl apără de gesturi necugetate și de eventuala pierdere a ceea ce are el mai concret și frumos în soarta lui chinuită?!

Ar fi de înțeles, nu credeți, să se inventeze într-un asemnea context, inexplicabil pentru unele minți un proverb ca acesta, ”Ce știe tot satul, nu știe bărbatul”?! Eu cred că da, la urma urmei, femeie ca a lui nu are nimeni, și nici nu se găsesc,neveste care să suporte un asemenea ”surd și chior” de bărbat, pe toate drumurile, eeeee, auzi, dumneata vorbă!

Autor: Vasilica Ghiță Ene