-

Soborul Sf. 70 de Apostoli; Sf. Cuv. Teoctist, egumenul de la Cucumia Siciliei; Sf. Cuv. Apolinaria

Pe data de 04 ianuarie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Soborului Sfintilor 70 de Apostoli. Dupa alegerea celor doisprezece apostoli, Mantuitorul a luat 70 de apostoli, ca sa-i trimita la propovaduire.

Despre acest lucru scrie Sfîntul Evanghelist Luca astfel: "Dupa acestia a aratat Domnul şi alti saptezeci (şi doi), şi i-a trimis cite doi inaintea fetei Sale, pentru ca pe cei doisprezece ii avea lîngă Dinsul, ca pe niste martori ai vietii Sale, iar pe cei saptezeci ii trimitea".

Sfîntul Evanghelist Ioan ne spune: "Multi din ucenicii Lui s-au dus şi dupa aceea nu mai umblau cu Dinsul. Şi a zis Iisus celor doisprezece: Oare şi voi voiti sa va duceţi?".

Si a fost aaa, caci aproape de patima cea de bunavoie a Domnului, se imputinasera foarte mult ucenicii lui si abia citiva din cei saptezeci ramasesera linga El, dar si din cei doisprezece a cazut unul.

Iar dupa Inviere, ceata sfintilor doisprezece apostoli s-a implinit cu Matia, iar ceata celor saptezeci nu indata, ci incet s-a implinit cu cei nou incredintati prin buna vestire a celor care erau în ceata celor doisprezece şi prin propovaduirea Sfintului Pavel, cel chemat de sus, fiind în aceeaşi ceata cu Sfintul Petru.

Marturii despre cei 70 de Apostoli mai mici, se gasesc in cartea Sfîntului Sfinţit Dorotei, episcopul Tirului.

Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Mucenic Zosima.

Sfantul Mucenic Zosima, monahul cel din Cilicia, in pustie a locuit cu fiarele, iar Dometian ighemonul, prinzandu-l, pentru Hristos l-a chinuit şi a facut pe Atanasie Comentarisie sa creada în Hristos.

Pentru ca, chinuindu-se Sfantul Zosima, un leu din pustie a alergat la privelişte şi cu glas omenesc a grait, infricosand pe toţi.
Vazand aceasta, Atanasie a cunoscut puterea lui Hristos Dumnezeul Nostru.

In Biserica romano-catolica pe data de 04 ian - Fer. Angela din Foligno.

Apostolilor, Mucenicilor și Proorocilor, Ierarhilor, Cuviosilor și Dreptilor, care bine ati savarsit lupta si credinta ati pazit, indraznire avand catre Mantuitorul, pe Acela, ca un bun, rugati-L pentru noi, sa mantuiasca, rugamu-va, sufletele noastre. Amin!