-

Pomenirea Sfinților Apostoli Irodion, Agav şi Ruf

Pe data de 08 aprilie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea Sfinților Apostoli Irodion, Agav și Ruf. Aceștia fac parte din șaptezeci aleși de Domnul . Toți sunt amintiți de către Sfântul Apostol Pavel în diferite locuri din epistolele sale.

Sfântul Irodion era o rudă a Sfântului Apostol Pavel, după cum aflăm din Epistola către Români: a€œimbratisati pe Irodion, cel de un neam cu mine. Sfântul Irodion a fost episcop al Neopartiei.

Acesta a avut mult de pătimit din cauza evreilor, care l-au supus la numeroase torturi.

Irodion l-a însoțit pe Sfântul Apostol Petru la Romă unde a fost decapitat, împreună cu alți mulți creștini, în aceeași zi în care a fost răstignit Sfântul Apostol Petru.

Sfântul Agav avea darul prorociei. Două dintre prorociile lui sunt amintite în Faptele Apostolilor. Mai întâi, acesta a prorocit o foamete mare în întreaga lume, care s-a împlinit în vremea împăratului Claudius Cezar.

Cea de-a doua prorocie a făcut-o atunci când l-a întâlnit pe Sfântul Apostol Pavel în Cezareea.

Agav a luat brâul lui Pavel, și l-a legat în jurul mâinilor și picioarelor rostind: Acestea zice Duhul Sfânt: Pe bărbatul al căruia este acest brâu, așa îl vor lega iudeii la Ierusalim și-l vor da în mâinile neamurilor.

Sfântul Ruf a fost Episcop în cetatea Tebei din Grecia. Sfântul Pavel îl pomenește, zicând: Îmbrățișați pe Ruf, cel ales întru Domnul.
Sfantul Celestin papă al Romei.

Acest sfânt era pe vremea lui Teodosie cel Tânăr în Biserica Romei celei vechi, bine sporind cu viaţa şi cu cuvântul, prin care s-a învrednicit şi de scaunul arhieresc.

Celestin, zicând şi făcând toate pentru Tradiţiile apostoleşti şi părinteşti, a caterisit pe răucredinciosul Nestorie, mustrându-l prin epistolă şi lepădând hulele lui cele urâte împotriva lui Dumnezeu şi făcându-se împreună-lucrător cu fericitul Chiril, la caterisirea aceluia.

Mai tarziu s-a ridicat cu pace la Domnul.

În Biserica romano-catolică, pe data de 08 aprilie – Ss. Iulia Billiart, călug.; Dionisie, ep.

Sfinților apostoli, rugați pe milostivul Dumnezeu ca să dea iertare de greşeli sufletelor noastre. Amin!