-

Sfântul Eustaţie şi Sfântul Timotei

Pe data de 21 februarie, în Biserica Ortodoxă, facem pomenirea Sfântului Eustație și a Sfântului Timotei. Acesta din urmă avea puterea de a tămădui, dar și de lupta cu duhurile necurate.

Sfantul Eustatie a fost un aparator al Ortodoxiei. A aparat sfintele dogme la Sinodul intai Ecumenic de la Niceea (din anul 325), unde a respins invatatura lui Arie. Impreuna cu ceilalti Sfinti Parinti, Eustatie a marturisit pe lisus Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ca fiind deopotriva cu Tatal si cu Sfantul Duh dupa fiinta lor dumnezeiasca.

Dupa moartea imparatului Constantin cel Mare, arienii au luat putere si au inceput sa-i prigoneasca pe crestini. Sfantul Eustatie a fost scos din scaun si surghiunit, mai intai in Tracia, apoi in Macedonia. A suferit mult si a trecut la cele vesnice in anul 345 dupa Hristos.

Sfantul Cuvios Timotei a fost ucenic al Cuviosului Teoctist, staretul manastirii din muntele Olimpului, in timpul imparatului Copronim (741-775). A trait multi ani in pustietati, nevoindu-se in post, infranare si rugaciuni. A primit darul de a tamadui bolnavii si de a scoate din oameni duhurile necurate. A trecut la cele vesnice la adanci batraneti.

Tot astazi se face pomenirea Parintelui Nostru Ioan Scolasticul, patriarhul Constantinopolului. Acesta s-a născut în Sirimion, lângă Antiohia şi a studiat dreptul. A fost hirotonit preot datorită pioşeniei şi sfinţeniei de care dădea dovadă. Mai târziu a fost ridicat la rangul de patriarh, şi a păstorit între anii 565 şi 577.

Pe când era încă presbiter, Ioan a întocmit o compilaţie de Reguli în Biserică în 50 de Capitole, iar mai târziu, în perioada cât a fost patriarh a scris un Cod de legi civile raportate la Biserică. Din aceste colecţii a fost compilat Nomocanon-ul (adică "Legea-canon"), folosit în administraţia bisericii. Sf. Ioan a mai compus "Imnul heruvimilor" şi "La cina ta de taina."

In Biserica Romano-Catolica, pe data de 21 februarie, se face pomenirea Sfantului Petru Damiani.

„Mantuieste, Doamne, poporul Tau si binecuvinteaza mostenirea Ta; biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste si cu Crucea Ta pazeste pe poporul Tau. Amin!".