-

Sfinții Trei Ierarhi

Pe data de 30 ianuarie, în Biserica Ortodoxă, se face pomenirea comună a Sfinților Trei Ierarhi, respectiv: Sfântul Vasile cel Mare, Sfântul Grigorie Teologul și Sfântul Ioan Gură de Aur.

Sărbatoare trecută în calendar cu cruce roșie.

Spre sfarsitul secolului al XI-lea, la Constantinopol se iscase o mare disputa legata de cei trei ierarhi. Intrebarea era care din acestia este mai mare.

Disputa era intretinuta si de scolile catehetice din Alexandria, Antiohia si Edesa.

Dupa cativa ani de la declansarea neintelegerilor, cei trei sfinti au inceput sa i se arate aievea, unul cate unul, episcopului Evhaitelor, Sfantului Ioan Mauropous. In cele din urma, in anul 1084, intr-o vedenie, fericitului i-au aparut cei trei sfinti impreuna.

Cuvintele pe care cei trei ierarhi i le-au adresat, ne arata modul in care sfintii conlucreaza: „Dupa cum vezi, noi la Dumnezeu una suntem si nici o vrajba nu este intre noi. Fiecare din noi, la timpul sau, indemnati de Duhul Sfant, am scris invataturi pentru mantuirea oamenilor.

Cum ne-a insuflat Duhul Sfant, asa am invatat. Nu este intre noi unul intai si altul al doilea. De chemi pe unul, vin si ceilalti doi. Drept aceea, sculandu-te, porunceste, celor ce se invrajbesc, sa nu se mai certe pentru noi. Ca nevointa noastra, cat am fost in viata si dupa moarte, a fost sa impacam pe oameni si sa aducem in lume pace si unire. Impreuneaza-ne, dar, facandu-ne praznic la cate trei intr-o singura zi, si instiinteaza cu aceasta pe crestini, ca noi in fata lui Dumnezeu, una suntem."

In urma acestei vedenii, Episcopul Ioan a ales ziua de 30 ianuarie pentru praznuirea comuna a celor Trei Ierarhi.

Pentru a recunoaste valoarea teologica a Sfintilor Trei Ierarhi, la primul Congres al Profesorilor de Teologie din anul 1936, Sfintii Trei Ierarhi au devenit patronii spirituali ai institutiilor de invatamant teologic ortodox din lume.

Tot astazi, facem pomenirea Sfantului Sfintit Mucenic Ipolit, episcopul Romei.

Pe data de 30 ianuarie, in Biserica Romano-Catolica se face pomenirea Sfantului Martina.

„Pe acesti trei luminatori mai mari ai dumnezeirii, pe cei ce lumineaza lumea cu razele dumnezeiestilor invataturi, toti cei iubitori de cuvantul lor, adunandu-ne cu cantari sa-i cinstim; ca acestia Treimii pururea se roaga pentru noi. Amin!”.