-

Înălțarea Domnului

În fiecare an, la 40 de zile de la Sfintele Paști, Biserica Ortodoxă sărbătorește praznicul Înălțării Domnului. Înălțarea Domnului Hristos, ca și Învierea Sa au fost înțelese ca fiind niște lucrări ale Tatălui asupra Fiului Său.

Atât în Înviere cât și în Înălțarea Sa, Hristos nu este pasiv.

Evanghelistul Luca spune că Hristos i-a luat pe ucenicii Săi, i-a dus spre Betania și acolo Și-a ridicat mâinile, i-a binecuvântat și pe când îi binecuvânta, S-a depărtat de ei și S-a înălțat la cer. Înălțarea lui Hristos nu înseamnă retragerea din creație, El continuă să fie prezent și lucrător prin Sfântul Duh.

Temei pentru credința în Înălțarea lui Hristos avem și în Evanghelia lui Marcu, în versetul 19 din capitolul 16, unde se spune că Iisus Hristos S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta Tatălui.

Astfel, Tatăl îl iubește pe Fiul în Sfântul Duh nu doar ca Dumnezeu ci și ca om. Prin acesta trebuie să înțelegem că toți cei care ne-am unit cu Hristos, devenim părtași la această iubire dumnezeiască.

Prin hotărârile Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din anii 1999 și 2001, sărbătoarea Înălțării Domnului a fost consacrată ca Zi a Eroilor și sărbătoare națională bisericească. Astfel, în toate bisericile, mănăstirile și catedralele ortodoxe din țară și străinătate se face pomenirea tuturor eroilor români.

Înalțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, bucurie făcând ucenicilor, cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei, prin binecuvântare, că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii. Amin!