-

Postul Paştelui – „Postul Mare” partea I

Scris de

"În post slăbim trupește, dar ne întărim duhovnicește." Sfântul Vasile cel Mare Postul Mare are o durată de șapte săptămâni, ne amintește de postul de patruzeci de zile al Mântuitorului înainte de începutul activității Sale publice. Postul Paștelui este cel mai lung post de peste an, cel mai aspru din punct de vedere alimentar, dar și cel mai important dintre posturile bisericești. Acesta începe în lunea de după „Duminica izgonirii lui Adam din Rai”/ „Duminica lăsatului de sec de brânză” și se încheie în noaptea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, după slujbă.

Sfinții Părinți au rânduit în săptămânile premergătoare Postului Mare, citirea unor fragmente evanghelice care oferă exemple vii de smerenie (pilda Vameșului și a fariseului; Luca 18, 10-14), de pocăință (pilda Întoarcerii fiului risipitor Luca 15, 11-32), milostenie (Înfricoșătoarea judecată Matei 25, 31-46), de post și rugăciune (Matei 6, 14-21) prin care suntem conștientizați și îmbărbătați să trăim sincer credința, într-o relație de iubire autentică față de Dumnezeu și față de semeni.

Postul Mare este rânduit pentru curăţirea sufletului prin rugăciune, milostenie, împăcare cu cei cărora le-am greșit și împărtășirea cu Sfintele Taine. Mântuitorul ne recomandă postul ca un mijloc de luptă împotriva ispitelor (Matei 17, 21).

Postul a fost prescris de Dumnezeu din Vechiul Testament prin poruncile date lui Moise și adresate iudeilor: „Aceasta să fie pentru voi lege veșnică: În luna a șaptea, în ziua a zecea a lunii, să postiţi și nici o muncă să nu faceţi, nici băștinașul, nici străinul care s-a așezat la voi” (Lev. 16. 29). Sfinţii Apostoli au postit și îndeamnă la post „să vă îndeletniciţi cu postul și cu rugăciunea” (I Corinteni 7, 5); „și n-a mâncat și nici n-a băut” (Faptele Apostolilor 9, 9). Canonul 69 apostolic osândea cu excomunicarea pe credincioși și cu caterisirea pe slujitorii Bisericii în cazul în care aceștia nu ţineau Postul Sfintelor Paști (Can 50 Laodiceea), excepţie facând doar cei bolnavi, care nu puteau posti. În vechime, în această perioadă, catehumenii se pregăteau pentru a primi Sfântul Botez în noaptea de Paști.

Prin Sinodul I Ecumenic de la Niceea, în Biserica de Răsărit, Postul Paștelui a fost rânduit să aibă o durată de șapte săptămâni (Can. 5).

"Ce folos este ca trupul să fie deșert de bucate, iar sufletul a-l umplea de păcate? Ce folos este a fi galbeni și ofiliți de post, iar de pizmă și ură să fim aprinși? Ce folos este a nu bea vin și a fi beți de veninul mâniei? Ce folos este a nu mânca cineva carne și cu hulele a rupe carnea fraților noștri? Ce folos este a ne opri de cele ce sunt uneori slobode și a face cele ce nu sunt niciodată slobode? Că Dumnezeu pe aceia îi iubește și îi cinstește, care se feresc de cele oprite." - Sfântul Antim Ivireanul