-

Nebun pentru Hristos în secolul XXI

Într-o societate egoistă ce promovează îngâmfarea, mândria, prostituția fizică și morală, Creștinul este crezut nebun sau fariseu, ca un părtaș al furtișagurilor morale, în ascuns Capul fărădelegilor, în umbra Bisericii.

Retragerea spre Hristos, tăcerea acestuia, discursul acestuia sunt considerate patologice.

Singurătatea pentru regăsirea de sine în lumea de astăzi este considerată drept boală.

Lumea în care trăim are alte valori.

Vorbim de dragoste, una goa¬lă de sentiment, în trup.

Iubirea este numită coabitare. Socializarea de azi este o flecareală, un dușman al timpului, al faptelor.

Creștinul vede în dușman – frumosul, în omul rău – un frate bolnav.

Creștinul se roagă pentru aceștia, plângând de multe ori nu pentru cel bolnav, ci pentru neputința și necredința sa personală, ce prin credință descoperă lumea că este deoființă cu el. În acest secol devii nebun pentru Hristos, nu pe ascuns, ci fățiș.

Creștinul alege să fie un caz patologic; nu de nebunie, ci de demență, pentru a nu pierde vederea Hristosului. Societatea actuală, plină de analiști, de egocentriști, te vede singur pentru că nu mai are simțuri, vedere. Iuți și seci în discursuri, prigonind aproapele în umbra talanților, orbiți în mândria lor.

Creștinul, bolnavul –

Nebunul dă slavă și fuge de slavă.

Nebunul plânge, nu râde.

Nebunul îngenunchează, nu dansează.

Nebunul nu este tratat, ci tratează în duh.

Nebunul nu urlă, în tăcere vorbește. Se pot auzi șoaptele sale, întrerupte doar de suspine: „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul, miluiește-ne pre noi!… Doamne, Iisuse Hristoase…! Doamne, Iisuse Hristoase…!”.