Bucuria sărbătorii coboară în case, în suflet. Colindătorii, vestitorii Nașterii Domnului Iisus Hristos (precum magii de la răsărit) străbat lumea, orașul, satul, ulițele, casele și blocurile.
Lumină lină colindă suav glasurile copiilor; feciorii umblă în cete cântând și ei. Preotul în imn de slavă și binecuvântare ne aduce vestea Nașterii Mântuitorului și toate darurile ce o însoțesc. Cântă natura toată, clopotul Bisericii anunță grav, prin glasul său baritonal, cântarea Sfintei Liturghii.
Zăpada acoperă pământul însămânțat de cu toamnă, învăluind glia precum un scutec. La primăvară, „copilul” acum încă micuț și în așteptare, va zburda în spice, iar clopoțeii ghioceilor, vor anunța aceeași lumină – Învierea Domnului și nașterea noastră în nemurire.
Să învățăm de la cei bătrâni semnele vremii, să învățăm să citim, să contemplăm, să iubim și să cântăm.
Steaua vieții noastre, spune românul, lumina candelei și a lumânării, spun cei curați cu inima. Domnul Iisus prin simbolistica flăcării, luminii, ne însoțește de la naștere, la Botez, la Cununie, iar la bătrânețe ajungând luminați prin dragoste, plecăm cu această lumină a mântuirii spre Mântuitorul, cântând precum îngerii „Slava întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”
Deschide ușa române, deschide ușa creștine... spre mântuire.
Auzi! Au venit colindătorii:
„Deschide ușa creștine
Că venim din nou la tine.
Drumu-i lung și-am obosit,
De departe am venit.
Că la Viflaem am fost,
Unde s-a născut Hristos
Și-am văzut și pe-a sa mamă,
Pe care Maria-o cheamă.
Cum umbla din casă-n casă
Ca pe Fiul Său să nască.
Umbla-n sus și umbla-n jos
Ca să nască pe Hristos...” (colind)
Un text de:
Mihai Pacuraru